clubul unesco quasar iasi

O noua stagiune a cenaclului Quasar...

2011-08-24T05:34:00.000-07:00

Anii 2000 in viziunea celor din 1900

2011-07-31T01:27:00.001-07:00

5-7 august 2011, Tabara Atlantykron

2011-07-11T07:32:00.000-07:00

Societatea Romana de Science Fiction si Fantasy invita clubul Quasar la Conventia Nationala de Science Fiction, care se va desfasura in perioada 5-7 august 2011, in cadrul Taberei Atlantykron. Programul manifestarii, precum si detalii utile pentru participanti sunt disponibile pe pagina dedicata evenimentului de pe siteul SRSFF.

Delegatia clubului Dvs. va fi compusa din maxim trei membri, altii decat cei care au primit o invitatie nominala.

Avand in vedere ca posibilitatile de cazare la hotel (in cazul in care veti opta pentru aceasta solutie) sunt limitate, va rugam sa ne confirmati cat mai repede (maxim 4 zile) intentia de a participa la aceasta editie a Conventiei Nationale precum si optiunea de cazare: hotel sau cort.
Precizam ca exista si posibilitatea de campare, pentru cei care doresc sa vina cu cortul propriu.

Pentru lamuriri suplimentare, nu ezitati sa ne contactati prin formularul de contact de pe pagina dedicata evenimentului.

Cu prietenie,

Societatea Româna de Science Fiction si Fantasy

Zilele Quasar - foto II

2011-05-14T03:52:00.000-07:00

foto de Chialda Radu Vasile

Zilele Quasar - foto I

2011-05-14T03:29:00.000-07:00

foto de Mircea Nanu - Muntean

Alexandru Mironov - Zilele Quasar

2011-05-14T00:00:00.000-07:00

Cateva fragmente din discursul domnului Alexandru Mironov, din 10 mai
2011, Casa de Cultura a Studentilor Iasi, invitat cu ocazia zilele
Clubului Unesco Quasar

de Razvan Dragomirica

Premiile ARSFAN

2011-05-13T23:54:00.000-07:00

Juriul a fost format din Dănuţ Ungureanu (Bucureşti), George Ceauşu (Iaşi), Lucian Vasile Szabo (Timişoara), Viorel Pârligras (Craiova) şi Traian Bădulescu (Bucureşti). După deliberări seculare care au durat aproape trei săptămâni, au fost decernate următoarele premii (fiecare în valoare de 500 de lei):

Cel mai bun Volum de proză S.F.

Ex Aequo:

Cristian Mihail Teodorescu - „S.F. Doi” (Bastion)

Adrian Buzdugan - „Capela excomunicaţilor” (Humanitas )

Cea mai buna Povestire S.F.

Ex Aequo:

Silviu Genescu - „Cetăţeanul Wells” (Pangaia, SRSFF, 2010)

Marian Truţă – „Cumania 2010” (Galileo 2)

Cel mai bun Film S.F. de scurt metraj

Adrian Chifu – „Dystobiotics Worlds”

Cel mai bun text critic S.F.

Mircea Opriţă – „Despre distincţiile anticipaţiei româneşti” (Helion online)

Cel mai bun debut S.F.

Dragoş Merişca – „Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu” (PIM)

Cea mai bună Bandă Desenată

Jup (Lucian Amarii) – „SuperCostel şi Confreria pisicilor negre” (Ed. Obiectiv de Suceava)

Felicitări tuturor laureaţilor acestor prestigioase premii, care se acordă de două decenii, cu un bonus de laude pentru cel mai tânăr dintre ei – Dragoş Merişca (6 ani)!

Să aveţi zile cât mai sefe!

2011-05-13T23:51:00.000-07:00

Am debarcat în „dulcele târg al Ieşilor” pe la şase dimineaţa, într-o luni prea răcoroasă chiar şi pentru un sefist venit la o manifestare intitulată „Scenarii catastrofice şi eroi salvatori”, pregătit aşadar să facă faţă stihiilor. M-a înşfăcat îndată Mircea Nanu-Muntean, de la Suceava (semnalmente: doi pe doi, barbă albă, ţinută neagră), marcând astfel începutul a ceea ce sunt sigur că va fi o frumoasă prietenie, vorba lui Bogart, şi o colaborare rodnică. M-a dus la Muzeul Literaturii (pentru cazare, încă nu sunt pregătit să intru în posteritate), iar după prânz şi îmbrăţişarea de bun sosit preşedintelui George Ceauşu („Ia să te văd! Ca de obicei, nebărbierit, dar simpatic!”), am intrat în programul celei de-a doua dintre Zilele Quasar.

Ce pierdusem, nefiind prezent duminică? Conferinţa „Eroi ai zilelor noastre” – cu Mihai Pricop, Radu Vasile Chialda, Ciprian-Iulian Şoptică şi Mircea Nanu-Muntean, dezbaterea: „Scufundarea Japoniei, un film vizionar?”, apoi încă o discuţie – „Star Wars, Star Trek şi alte stele”, despre filmul SF şi F, organizată de Vlad Frânghiu şi Marian-Mina Mihai.

Mi-am şters însă lacrimile de necaz şi m-am avântat în programul celei de-a doua şi a treia zile, numai momente unul şi unul, puse la cale de către inimoşii membri ai Clubului UNESCO Quasar. N-am să vă prezint programul detaliat, fiindcă găsiţi tot ce vă interesează aici. Au fost dezbateri, schimburi de idei care s-au transformat nu o dată în adevărate schimburi de focuri (iar cei din public nu s-au trântit la pământ, ci au scos şi ei pistoalele), au fost arte plastice, scenarii, muzică şi dans. S-au lansat reviste, cărţi, au cuvântat personalităţi ale criticii literare şi ale cercetării ştiinţifice. Prin încăperile şi sălile dedicate manifestărilor, s-au perindat scriitori, ozeneuri, neobositul Alexandru Mironov şi captivantele sale prelegeri despre lume, copii geniali, vârstnici entuziaşti, sefişti care nu-şi mai amintesc ce este somnul şi frumoase sefiste.

Despre realizările în domeniul SF au cuvântat, pasându-şi, împrumutându-şi şi uneori furându-şi unul altuia cuvântul, Cornel Secu (din partea „Helionului” timişorean), Mircea Nanu-Muntean (din partea clubului sucevean „Cygnus-Quasar”), Dănuţ Ungureanu (din partea Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy). Atmosfera a fost una extrem de relaxată şi ăsta e încă un lucru pentru care trebuie să le mulţumim organizatorilor, care n-au lăsat nicio clipă să se întrevadă bătaia de cap din culisele unei asemenea manifestări, înşirate pe trei zile. A fost vorba, la urma urmei, de întâlnirea unor prieteni pe viaţă, de bucuria navigării prin mările şi oceanele pasiunilor comune, cu escalele fascinante ale descoperirilor şi redescoperirilor, ale invenţiilor imaginaţiei şi reinventării vârstelor tinereţii.

Ei, şi după ce-am trăit povestea Zilelor Quasar, am încălecat pe şaua unui tren de noapte şi am revenit la Bucureşti. Să aveţi zile cât mai sefe!

Dănuţ Ungureanu

www.srsff.ro

Îngerii sărută cu ochii deschişi

2011-05-13T23:40:00.000-07:00

5 septembrie 2010, Suceava

De Nicole Vasilcovschi şi Mircea Boboc

lectura, fragment

Kareim îşi adânceşte sabia în umărul demonului, prăbuşindu-se amândoi printre stelele eterice ale Raiului. Îi vede ochii de-o întunecime sticloasă şi ghiceşte în ei furia lipsită de vitalitate a învinsului, resemnarea faţă de revolta mereu înăbuşită şi durerea confuză de dincolo de cuvinte. Orizonturile sclipesc tot mai rubiniu, tinzând spre materialitate. Trebuie să se grăbească, altfel va ajunge prea departe:

- Unde sunt merele? Vorbeşte-mi, sau îţi dau o aripă după cap de-ţi cauţi coarnele prin tot Universul!

Intrusul zâmbeşte cu subînţeles, păstrând tăcerea, o tăcere meschină şi sugestivă. A fost înfrânt, dar nu va renunţa la comoara furată, iar dacă gardianul nu va ceda, va fi mâncat şi el la un moment dat de cenuşa inevitabilului hău în care se lasă absorbit.

- Merele, mizerie! Merg cu tine până-n Iad şi te jupoi de viu cu ghearele luminii mele!

Imaginalul îşi scapără ultimele dimensiuni, viteza ia proporţii sfâşietoare şi întunericul profilat în orizonturile abisale îşi torpilează dogoarea infernală, diluând violet sufletele dintr-însul! Ghearele de smoală decorporalizată se prind şi de Kareim, însă acesta nu se dă bătut, nu poate, nu-i va da drumul, căci trebuie, trebuie să le găsească! De disperare îl loveşte în piept, în dreptul inimii scheletice, unde vede, aurind fără noimă, cele trei fructe divine. I le smulge şi-l lasă să cadă singur, cu braţele uscate şi neputincioase întinse spre înaltul nepăsător. Însă întunericul epidemic se strânge ca un cocon în jurul îngerului, sugrumându-l, improvizându-şi degete lipicioase, trăgându-l spre dedesubturi, risipindu-se din pricina inconsistenţei, dar înfiripându-se altele, obosindu-l, împrăştiindu-se în calea sabiei sale şi renăscând de nicăieri…

Norii aurii ai celui de-al treilea cer s-au apropiat mai mult ca oricând unii de alţii, cu preţul ieşirii de pe orbită, al apropierii de lanurile de cristal, între care Koline priveşte fascinată spre ei. Zarea e plină şi ea de munţi precum chipurile de sfinţi sau poate că aceste magnifice siluete sunt înşişi sfinţii, neclintişi în a veghea bunăstarea divină. Peisaje pestriţe, grădini suspendate, comunităţi muzicale de conştiinţe, sori gigantici, luni albe… O solemnitate şi o poezie a grandorii, pâlcuri spectrale de copaci, ale căror frunze sunt scântei, împrăştiate feeric de apariţia neaşteptată a unei păsări. Protectoarea limpezimii îşi gângureşte rugăciunile copleşită de bucuria de a face parte din ceva atât de mare şi frumos. La un moment dat tresare. Priveşte în jur buimacă. Simte ceva străin. şi îl vede pe Kareim murdar de-o materie neagră. Zborul îi este haotic. Luptătorul îşi forţează aripile să ajungă cât mai aproape de ea. Koline se sperie. Parcă ar fi un liliac. Dar îngrijorarea îi este mai mare şi îşi întinde braţele să-l prindă.

- Nu mă atinge, îi strigă gardianul de sus, apoi se prăbuşeşte frânt.

- Kareim… Kareim, ce-i cu tine?

- Un demon… a încercat să fure merele din Pomul Cunoaşterii. şi l-am oprit…

Din palma care i se deschide fără vlagă i se rostogolesc trei fructe divine, lucind nepăsătoare pe pajiştea ca neonul a plantaţiei de cristal.

- Kareim, uită-te la tine! Puteai să mori! Ba mai rău, puteai să cazi!

Koline rupe nişte cristale tămăduitoare, pentru a-i vindeca rănile, aproape fără niciun efect…

- Nu mă atinge, ţi-am spus… Cheamă-i pe-Arhanghelii Dimili. Trebuie să le vorbesc… Hai, Koline! E important!

Îl părăseşte ezitând. Kareim se simte greu, cu neputinţă de-a se urni din locul în care zace. Mâna i se crispează pe sabia căreia nu-i va da vreodată drumul. Raiul se întunecă. Parcă se ridică deasupra lui cu toate dantelările sale luminice, cu întregul freamăt de aripi, cu izvoarele de pozitivitate şi cu susurul binecuvântărilor serafice. Un sentiment ciudat, ca şi cum ar fi lăsat în urmă, uitat…

Acu’sheu, Arhanghelul Dimililor, al îngerilor de cristal însărcinaţi cu paza Grădinii Cereşti, apare alături de Remugza, Rashimec, Olemna, Pictosh şi Halidac, înconjurând rănitul, acoperindu-l în valuri de lumină tămăduitoare şi rugându-se.

- E Macriru, materie demonică, concluzionează Acu’sheu. Cum ai ajuns acolo, Kareim, dragule? În ţinuturi necurate. Nu te putem curăţa. Eşti prea corupt.

- Am urmărit un Spinopt care-a furat merele Pomului Cunoaşterii… A trebuit să-l urmăresc, altfel ştiţi ce s-ar fi întâmplat. I le-ar fi dus lui Lucifer, i-ar fi sporit puterea de nenumărate ori şi o altă rebeliune-ar fi-nceput…

- Gata, odihneşte-ţi lumina care ţi-a mai rămas.

- Ce e de făcut? izbucneşte Olemna cu vocea ei blândă. Se stinge! Să chemăm Serafimii, să ne rugăm cu toţii!

- E prea târziu, remarcă şi Rashimec.

- Trebuie să facem ceva până nu-l pierdem!

Fiecare îşi retrage aripile de pe dânsul, descoperindu-l la fel de smolit. Se privesc pierduţi, o tăcere a lipsei de idei, apoi Acu’sheu izbucneşte:

- Koline, copilă, ce faci acolo? Te simţi bine?

- Da, da…

Şi se ridică dintre cristalele între care se refugiase pentru a fi ferită de imaginea unui Kareim căzut. Venind spre ei, o moleşeală o cuprinde şi se prăbuşeşte la pământ. Aceeaşi întunecime o străbate şi pe ea drept capilare care i se ramifică tot mai mult prin trup.

- L-ai atins cumva direct? o întreabă Rashimec. Staţi departe de ei! Se transmite! Acu’sheu, ce facem? Vor îmbolnăvi tot Raiul!

- Dar nu-i putem renega! Sunt totuşi ai noştri, protestează Olemna cea aurie, cu o voce precum cea a cristalelor lovite. Bietul Kareim chiar s-a sacrificat pentru cauza noastră!

- Iată ce e de făcut.

Şi toate privirile se îndreaptă spre Acu’sheu.

- Îi putem salva şi ne putem face, totodată, un serviciu luptei pe care-o purtăm cu cei răi. Îi vom trimite pe Pământ, asta însemnând resetarea condiţiei lor. Vor renaşte apoi îngeri sănătoşi, ca odinioară. şi mai mult de atât, pentru că atacurile demonice sunt din ce în ce mai frecvente, ne vom încropi o armă mai puternică. Mă gândeam de mult la lucrul acesta.

- La ce te referi mai exact? susură Rashimec.

- La nişte fiinţe care să devină expresia unei energii divine, dublate de forma ei lumească, dar care e mai vulnerabilă şi care atrage ispitele şi defectele: iubirea consensuală, întru Dumnezeu, cea neinteresată, specifică nouă, îngerilor, şi cea omenească, pasiunea şi focul, adeseori gelos şi păcătos. Kareim şi Koline vor deveni oameni şi o vor experimenta, pentru ca apoi să revină încărcaşi cu ambele tipuri de trăiri, pe care le vom putea canaliza drept un nou tip de spiritualitate, un cal troian. Necuraţii se vor lăsa ademeniţi de slăbiciunea iubirii. Atunci dimensiunea ei dumnezeiască va interveni şi-i va otrăvi.

Dimilii sunt surprinţi şi încă încearcă să înţeleagă la ce se referă. Adică nişte îngeri să trăiască iubirea lumească? Nu ar merge prea departe?

- Vă legaţi destinele aşa cum n-aţi mai făcut-o, în numele zborului stelelor, al vuietului cascadelor de lumină şi al pământului uşor precum aerul? continuă Acu’sheu. Nu aveţi mult timp. Trebuie să vă hotărâţi. Ca să vă curăţaţi aici, trebuie să vă otrăviţi unul cu celălalt pe tărâmul de jos.

Koline îl priveşte cu milă pe Kareim, rămas fără nicio reacţie, apoi pe sine şi suspină că da.

- Kareim?

- Da…

Un somn îi amorţeşte pe amândoi. Apoi o trezire la un mod bizar de a fi. Un loc în care culoarea verde este chiar un verde fizic, unde obiectele pot fi atinse înfiorător de flagrant, unde trebuie să depui efort până şi-n cea mai neînsemnată mişcare pentru ca ceea ce ţi-ai propus să se realizeze. Un loc în care materialul şi spiritualul au divorţat cu brutalitate, trăind totuşi simultan în aceleaşi fiinţe. Pot simţi toate acestea chiar înainte de a deschide ochii. Fierbinţeala plajei pe care sunt întinşi, clipocitul valurilor mării, atât de lipsit de subtilitate, atât de insistent. Un singur soare în toată această lume, şi acela lichefiat în ţesătura prea permeabilă a cerului, sângerându-l într-o panoramă cu o reflexie în apă şi mai dezamăgitoare.

Şocurile şi schimbările îi fac pe îngerii deveniţi oameni să se distanţeze unul de altul.

- Chipul tău… Eşti urâtă!

- Kareim, nu sunt urâtă!

- Ba da! Ai un chip ciudat! Prea… nu ştiu cum!

- Dar şi tu eşti la fel! Eşti făcut din… carne! Iaaaac! Nu mă atinge!

- Nici tu pe mine!

Şi se aşează pe plajă, unul cu spatele la celălalt, confuzi şi sfidându-se reciproc:

- ştii ce? Hai să ne îndrăgostim mai repede şi să ne întoarcem acasă! Nu-mi place aici!

- Hai! Tu primul!

- Ba tu, de ce eu?

- Pentru că n-am mai fost îndrăgostită! Mi-e teamă!

- Şi ar trebui să te gândeşti la binele celorlalţi mai întâi, că eşti înger! Unde ţi-s altruismul şi grija?

- Eeei! Mi le-am uitat în Rai! Îndrăgosteşte-te tu, n-ai decât!

- N-aş putea nici de-aş vrea! ţi-am spus că eşti urâtă… Oare cum de se iubesc oamenii când sunt aşa respingători? Hei, ce faci? Plângi?

Kareim se repede spre ea, să o aline şi să-ţi ceară scuze, dar Koline îl îndepărtează printr-un gest cu mâna, fără ca măcar să-l privească:

- Spune-mi doar prin ce metode putem iniţia mai repede procesul numit îndrăgostire, să plecăm o dată de-aici!

- I-ai văzut şi tu pe oameni de Sus, că doar mintea lor o limpezeşti cu ajutorul cristalelor şi rugăciunilor. Manifestările astea au ca punct de plecare ceea ce ei numesc sărut.

- Nuuu! Nu-mi spune, nu vreau să ştiu!

- Este vorba despre o împreunare a buzelor, eventual urmată de acţiuni colaterale precum îmbrăţişări şi atingeri catalogate drept tandre.

- Adică să-ţi împingi carnea din care eşti făcut în carnea celuilalt, să-i simţi gustul, mirosul şi amprenta existenţialităţii lui concrete! Cu ce-am greşit? Nu vreau să trec prin asta! Stai departe!

- Vrei să ne-ntoarcem sau nu? N-a spus nimeni că-i uşor.

Şi se apropie cu nervozitate de ea. Îi studiază gâtul lung, chipul ascuţit într-o bărbie comică, urechile ce-i par clăpăuge, ochii fricoşi, nasul mic şi sfericizat copilăreşte, apoi buzele uşor uscate. Ce trebuie să facă? Să treacă mâna prin părul ei, cu mişcări lente, cu palma deschisă, cuprinzătoare, apoi să se aplece spre dânsa…

- Ce faci? tresare Koline.

- Păi… păreai de acord să fim părtaţi împreună la iniţierea numită sărut.

- Nu, nu-nţeleg…

La fel de năuc, Kareim face pasul înapoi.

- Uite ce e! Concentrează-te! Nici pe mine nu mă încântă situaţia. Ştii că-s obiţnuit doar să mă bat cu demoni şi altele, dar n-ai ce-i face!

Şi Koline, fără să-ţi dea seama, îl ia de mână, apoi se retrage surprinsă de propriul ei gest:

- De ce-am făcut asta? Ce se-ntâmplă cu noi?

- Cred că natura umană ne dă târcoale şi cea angelică încearcă s-o înţeleagă.

- Dar mă sperie! De ce-am vrut să te ţin de mână? Ce mi-ai făcut? face ea trei paşi înapoi, privindu-l suspicioasă. Începi să mă limitezi! Iar ce e mai rău, e că nu vreau să mă opun! Opreşte-mă… Adică opreşte-te! Mă distrugi! Îmi aprinzi un soare în simţiri care-mi topeşte aripile de tot! Kareim, asta înseamnă să fii om? Să cazi, dar să crezi că te ridici? Căci libertatea pe care o spulberi în mine mă face să ador încătuşarea! Eşti ca un vortex care mă aspiră, dincolo de care nu ştiu ce se află!

Kareim se cufundă în tăcere şi nu reuşeşte să-ţi facă ordine în gânduri. O vede aşa fragilă şi vrea… Ce vrea?

- Ne-am pierdut aripile, suntem la o depărtare nemiloasă de casă, nu ştim ce ne aşteaptă, ne împiedicăm într-o lume prea concretă, suntem înstrăinaţi şi debusolaţi, nu ştim cine sau ce suntem cu adevărat şi mai ales, ce şi cum trebuie să facem, când şi dacă se vor termina toate astea vreodată, şi totuşi a ne avea unul pe celălalt îmi pare suficient.

Ridicându-şi ochii, descoperă o lună incandescentă care îi adună parcă în coroana ei de raze albe, binecuvântându-i, suspendându-i pentru o clipă din urâţenia lumii, încununându-i cu ceva ce izvorăşte din fiecare de la sine, nevoia de a se simţi unul pe altul, o comuniune care le aminteşte de Rai. Şi se sărută. O simte cuibărită şi dulce, ea i se înmoaie în braţe şi-l priveşte cu ochi rugători, larg deschişi, îngânând beată de bucurie, dar şi-ngrijorată:

- Cred că m-ai îndrăgostit de tine.

Scenarii catastrofice şi eroi salvatori

2011-05-13T22:59:00.000-07:00

Un scenariu nu este nimic altceva decât o variantă posibilă cu o mare marjă de probabilitate de a se îndeplini. Scenariile sunt concepute pentru a preîntâmpina aceste variante sau a le diminua efectele. La fel de bine, pentru a poza în salvatori, unii preferă să manipuleze negativ evenimentele, realitatea, creând evenimente mai mult sau mai puţin majore, în mod ocult. De când sunt oamenii pe această planetă, au fost generate conflicte între cele 4 rase umane şi chiar în interiorul aceleaşi rase. La aceste conflicte, au fost atrase şi terţe părţi, în speţă cei din “lumea cerurilor” şi cei din „lumea de dedesubt”, şi se pare că potrivit scrierilor din biblie (cea mai răspândită-editată carte din lume) ele se vor confrunta în continuare până la distrugerea actualei civilizaţii. În fiecare ţară din lume se fac scenarii mai mult sau mai puţin catastrofice. Catastrofele pot fi: naturale (cosmice, pământene) şi artificiale. Din păcate, catastrofa maximă, cu care ne ameninţă biblia, e ciocnirea planetei noastre cu un corp ceresc în urma căreia lumea noastră va înceta să existe. Pe lângă această catastrofă, celelalte nu sunt decât nesemnificative, aş spune cu un grad minor la nivelul unui popor, atât timp cât nu îi este ameninţată extincţia, dar cu un grad maxim pentru fiecare individ în parte. Avansul tehnologic al unor ţări ale căror guverne se cred puteri mondiale, deasupra tuturor, îi fac pe aceşti guvernanţi să abuzeze de tehnologie şi să provoace diverse catastrofe, de tip militar, economic, uman, ecologic, prin război direct, diverse manipulări ale unor forme de energie (în mod neconvenţional) împotriva unor terţi parteneri de coabitare planetară.

Ronald Reagan la întâlnirea cu membrii Forumului de Strategie Naţională din 4 martie 1988 spunea: “M-am întrebat adesea, ce s-ar fi întâmplat, dacă noi, toţi cei de pe Pământ, am fi aflat că suntem ameninţaţi din afară, de o fiinţă din Cosmos, de pe o altă planetă. Am fi descoperit că noi, toţi, fără excepţie, suntem fiinţe umane, locuitori ai planetei Pământ, şi că ar trebui să luptăm împotriva acestui pericol.”

Colonelul Philip J. Corso, fost membru al Consiliului Securităţii Naţionale în timpul mandatului preşedintelui Eisenhower şi sef al Direcţiei Tehnologii Străine, din Departamentul Cercetare-Dezvoltare al Armatei Terestre din SUA, ne relatează în cartea sa, intitulată “După Roswell”, cum au fost create şi dezvoltate circuitele integrate, fibrele optice, laserele, fibrele superrezistente plecând de la studierea artefactelor extraterestre găsite în OZN-ul prăbuşit la Roswell.

Dar să nu uităm că OZN-uri au fost găsite cu echipaj viu sau nu, în foarte multe ţări din America Latină, Rusia sau China. De unde putem tragem concluzia că progresul spectaculos şi brusc au aceeaşi sursă: artefactele extraterestre. Se pare că în istoria modernă, civilizaţii extraterestre au intervenit în viaţa pământenilor corectând greşelile acestora, sau doar le-au urmărit evoluţia, poate chiar colaborând la această evoluţie cu diverse guverne. Scriitori de marcă din mediul civil, dar şi cel militar, din România sau alte ţări, precum Erich von Daniken, Robert Charroux, Ştefan şi Claudiu Zgandar (nume predestinat?), Jenny Randles, Joelle de Gravelaine („…mai putem fi sceptici când din adâncurile Evului Mediu se anunţă viitoarele călătorii cu avionul ori folosirea telefonului?”), Alvin şi Heidi Toffler, Cornelia Petratu şi Bernard Roidinger, Emil Străinu, Liviu Aron Deac, Eugen Celan, Florin Gheorghiţă, Alexandru Mironov şi foarte mulţi alţii, nu fac decât să releve faptul că suntem supravegheaţi din Cosmos sau chiar de pe Terra de către alte civilizaţii cu mult superioare nouă, pe lângă care noi suntem asemeni unor copii în preajma adulţilor, copii neastâmpăraţi şi obraznici ce se joacă cu „focul”.

Eu, subsemnatul, nu am făcut decât să vă spun cum arată fructul oprit, şi nicidecum să doresc “Umanităţii” să guste din el. Ar fi catastrofal: pentru noi, pentru urmaşii noştri, pentru “Umanitate”, în general.

Zilele Clubului UNESCO „Quasar”

2011-05-06T09:23:00.000-07:00

Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi

Muzeul Literaturii Române Iaşi

Clubul UNESCO „Quasar”

(ştiinţă, ficţiune şi anticipaţie: SFA)

Cenaclurile „Moldavia” si „Grigore Vieru”

Programul Zilelor Clubului UNESCO „Quasar”

(incluse în „FestudIs”, ediţia a zecea),

cu tematica „Scenarii catastrofice şi eroi salvatori”,

8-10 mai 2011

Duminică, 8 mai 2011:

11.00 Sala de conferinţe: Eroi ai zilelor noastre - comentariu în care „evoluează” Mihai Pricop, Radu Vasile Chialda, Ciprian-Iulian Şoptică şi Mircea Nanu-Muntean. Urmează dezbaterea: „«Scufundarea Japoniei» (1973), un film vizionar?”

12.30 Sala de „Pod-Pogor fiul”: „Star Wars”, „Star Trek” şi alte stele: discuţie asupra filmului SF şi F organizată de Vlad Frânghiu şi Marian-Mina Mihai.

Luni, 9 mai 2011:

13.30 Sala „Pod-Pogor fiul” (Muzeul Literaturii Române): Profeţii sinistre şi dezastre calme. Lansare de reviste SF, F şi anticipative: „Ştiinţă şi tehnică” (nr. 1 / 2011) „Helion”, „Cronica”, „Junimea studenţească” şi „Dacia literară”. Prezintă Adrian Nicolae, Cornel Secu, Ana-Maria Mihai şi Vasilian Doboş. Coordonează Lucian Merişca

15.00 Sala de conferinţe: Conferinţă de presă asupra desfăşurării acţiunii (George Ceauşu)

16.00 Sala de conferinţe: Sfârşitul lumii în dublă versiune: ştiinţifică sau religioasă. Sesiune de comunicări ştiinţifice (Lucian Merişca, Florin Gheorghiţă, Bogdan Nicolau, Corneliu Grumezea, Nicole Vasilcovschi şi Ovidiu Aionesei)

18.00 Librăria „Humanitas”: Lansare de cărţi SF, F şi anticipative: Editurile „Bastion”, „Media-Tech”, „Bucovina”, „Humanitas” şi revistele „Helion” şi „Cronica”. Prezintă George Ceauşu, Nicolae Creţu, Mihai Botez şi Andra Cazamir

19.00 Sala de conferinţe: Cu cine îţi petreci sfârşitul lumii? – scenarii „reale” sau ficţionale. Simpozion de comunicări ştiinţifice. Prezintă: Nick Sava, Virgil Scurtu, Radu Vasile Chialda, Ciprian-Iulian Şoptică, Costel Andreiu şi Nicolae Creţu

20.30-22.00 Sala de conferinţe: Noaptea textelor SF şi F, şedinţă de cenaclu cu: Mircea Boboc, Alex Marinescu, Luminiţa Manole, Beatrice Badea.

Marţi, 10 mai 2009:

14.00 Sala de conferinţe: Vernisajul expoziţiei de pictură F şi SF Călătorind prin universuri virtuale. Prezintă Cristian Ungureanu, George Ceauşu şi Alexandra Floarea

14.30 Sala „Azur”: Populaţia globului şi problemele ei energetice. Conferenţiază Alexandru Mironov, prezentat de Lucian Merişca

16.00 Sala de conferinţe: Science fiction şi fantasy în România zilelor noastre. O secţiune extrasă din anii 2010 şi 2011 de „literaturi ale imaginarului”; cu Cornel Secu, Dănuţ Ungureanu şi Mircea Nanu-Muntean. Urmează acordarea premiilor „ARSFAN” pentru science fiction şi genuri conexe

17.30 Sala de conferinţe: Duelul scenariilor în film şi literatură: şedinţă festivă a cenaclurilor „Quasar”, „Grigore Vieru” şi „Moldavia” – cu lecturi de Maria Sava, Dana-Mara Mândru, Adriana Moruzi, Viorel Donţu şi Dragoş Merişca şi cu vizionări de scenarii. Coordonează Emilian Marcu şi George Ceauşu

19.00 Sala „Azur”: Salvarea prin muzică şi dans, spectacol cu Romeo Cozma, Emil Răducanu şi trupa „Quasar Dance”

20.00 Sala de conferinţe: Mică antologie de ficţiune participativă. Comentarii concluzive asupra manifestării plasate de George Ceauşu şi Emilian Marcu.

New Member: Ira Nurika Permata Sari Bambang Djatmiko

2011-04-18T23:07:00.000-07:00

Ira Nurika Permata Sari Bambang Djatmiko

din Insula Java.

Ira (stanga) este noua membra de dincolo de Ecuator a Cenaclului Quasar.

Locuieste aproape de Templul Borobudur si de Vulcanul Merapi.

Irei ii plac pisicile (kucing, in Bahasa Indonesia) si vechile cantece javaneze.

Ea se prezinta in trei limbi pe blog-ul nostru (indoneziana, engleza si javaneza) si ne canta un cantec de drag.

Three languages presentation - Ira se prezinta

Asculta mai multe audio folk

Cantecul de drag in indoneziana - Cantecul de drag in indoneziana

Asculta mai multe audio folk

Poetry written in collaboration by two authors who have never seen each other, separated by 10,000 km, two continents and the Equator…

distanta pe harta aici

This week, Ira and Lucian, two virtual friends on FB, located at 10,000 km apart, are celebrating their birthdays. On this occasion, they wrote a poem in four variants: in Javanese, Indonesian, Romanian and English. Enjoy it J

Jawi kucing-kanjeng putri

Neng tengah donya, Khatulistiwa lan pulau Jawi

Neng tengah pulau Jawi, candi Borobudur

Neng tengah candi Borobudur

Teng batik sutra...

Lenggah kucing-Putri Jawi, kalian kaleh astonipun, kalian cedhak neng ati, kembang gendhis...

Takok kaleh lintang tibo lan gunung Merapi, mengedip, tanggap kaleh panjenengan ;)

Java Kucing-Putri

Di tengah dunia, Khatulistiwa dan pulau Jawa

Di tengah pulau Jawa, Candi Borobudur

Di tengah Candi Borobudur

Pada batik sutra

Duduk Cat-Jawa Putri, dengan kedua tangannya, dekat dengan hatinya, bunga tebu.

Dia mendongak, menempatkan pertanyaan pada bintang jatuh -

Dan Gunungapi Merapi, mengedip, merespon dia! ...

Prinţesa-pisică javaneză

În mijlocul lumii, este Ecuatorul şi Insula Java

În mijlocul Insulei Java, este Templul Borobudur

În mijlocul Templului Borobudur

Pe un batic de matase

Stă Prinţesa-Pisică Javaneză, având între mâini, aproape de inima ei,

o floare de trestie de zahăr.

Ea priveşte în sus, pune o întrebare stelelor-căzătoare -

Şi Vulcanul Merapi, făcând cu ochiul, îi răspunde!…

Java Cat-Princess

In the middle of the world, is the Equator and the Island of Java

In the middle of Java Island, Borobudur Temple is

In the middle of Borobudur Temple

On a silk batik

Sits down the Javanese Cat-Princess, with between her hands, close to her heart,

a flower of sugarcane.

She looks up, puts a question at the shooting stars -

And Merapi Volcano, winking, responds her! ...

Final Frontier – târgul pasionaţilor de SF & Fantasy

2011-03-21T04:55:00.000-07:00

De ceva vreme lucrăm la o surpriză pentru toţi fanii cărţilor SF & Fantasy. Weekendul acesta (26 – 27 martie), la Muzeul Ţăranului Român, Sala Oaspeţi, organizăm târgul de carte Final Frontier. Aducem la un loc întreaga literatură SF & Fantasy de pe piața românească, cunoscuți autori români ai genului, cât și invitați din zone conexe: boardgames, benzi desenate, robotică. Intrarea este gratuită.

Veți găsi acolo principalele titluri SF & Fantasy în limba română, aduse de editurile Leda, Millenium Books, Nemira, Tritonic, dar și cărți în limba engleză de la librăria online nautilus.ro. magazinultau.ro va completa oferta de volume în limba română, oferind în plus eReadere și tablete PC pentru a experimenta SF&Fantasy în format digital.

Latura ludică a târgului este reprezentată de revista de benzi desenate Comics, magazinul Robofun și magazinul online de boardgames, tarabadejocuri.ro.

Editurile oferă la târg reduceri speciale și lansează noi volume: antologia Steampunk: a doua revolutie, Orașul oaselor de Cassandra Clare, Cerneală și sânge de Ștefana Czeller și studiul Utopia Modernă de Mircea Opriță.

Tot la fața locului, puteți învăța cum se fac benzile desenate în cadrul atelierelor susținute de artiștii revistei Comics sau puteți pătrunde în lumea boardgame-urilor prin prezentările de jocuri susținute de Mihai Lalu.

Dacă sunteți pasionati de robotică, nu vă uitați roboțelul acasă. La târg îl puteți înscrie la concursuri de sumo fight sau puteți afla mai multe despre roboțeii făcuți acasă din prezentările celor de la Robofun.

Final Frontier este un prilej de socializare și un loc de întâlnire pentru pasionații genului. Vor avea loc în fiecare zi dezbateri la care vor participa autori români de SF&Fantasy ce vor discuta pe cele mai diverse teme: vampiri și vârcolaci, 2012 și sfârșitul lumii, filosofia și modul de viață Star Wars, elemente fantastice în romanele lui Umberto Eco. De asemenea, sâmbătă va avea loc o discuție in memoria regretatului scriitor Ion Hobana.

Printre invitaţi se numără: Alin Apostol, Raluca Baceanu, Mihnea Columbeanu, Oliviu Craznic, Stefana Czeller, Balin Feri, Ştefan Ghidoveanu, Mihail Grămescu, Michael Hăulică, Bogdan Hrib, Eugen Lenghel, Oana Stoica Mujea, Dodo Niţă, Florin Pîtea, Liviu Radu, Cristian Tamaş, Cristian M. Teodorescu, Marian Truţă, Horia Nicola Ursu și Dan Ursuleanu.

“Iată o iniţiativă excelentă a celor mai simpatici şi de treabă cititori, cei care îţi mai şi spun ce cred despre cărţile pe care le-au citit. Un tîrg de carte F&SF ne va arăta – sper că în fiecare an – că vorbim despre un gen literar popular, cu un public aparte, cu o piaţă în plină dezvoltare.
Pentru mine vestea organizării acestui tîrg a fost prima mare bucurie a anului. Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră.“, declară Michael Hăulică, director editorial la Editura Millennium Books şi unul dintre cei mai cunoscuţi autori români ai genului.

“Observăm cu bucurie efervescența stârnită în ultimul an în jurul curentului Science Fiction și Fantasy, manifestată prin numărul crescând de evenimente SciFi & Fi. Printre acestea, se remarcă într-un mod extraordinar, primul târg de carte Science Fiction și Fantasy din București, organizat de partenerii noștri, bookblog.ro. Ne place să credem că promovarea continuă a literaturii Science Fiction și Fantasy de către Societatea Română de Science Fiction și Fantasy a contribuit într-o oarecare măsură la apariția acestui eveniment, care se poate transforma, prin reiterare, într-un catalizator esențial al creației Science Fiction și Fantasy din România.“, spune Eugen Lenghel, PR SRSFF

Programul complet al evenimentelor îl găsiți aici.

Toți vizitatorii vor participa la o tombolă organizată la finalul târgului, unde vor putea câștiga pachete de cărți și un boardgame oferit de tarabadejocuri.ro.

Final Frontier este organizat de bookblog.ro în colaborare cu SRSFF (Societatea Română de Science-Fiction şi Fantasy). Mai multe detalii despre târg, cât și programul complet găsiți pe http://finalfrontier.ro.

Parteneri media: 121.ro, AgentiadeCarte.ro, ASBUB, ASF, ASID, ASUB, B24Fun, boardmeet.ro, clopotel.ro, cititorsf.ro, descopera.ro, Jurnalul Naţional, Level, metropotam.ro, OSE, PC World, port.ro, raluk.ro, Revista Echinox, Revista Galileo, Şapte Seri, Smart FM, Societatea Română de Science-Fiction si Fantasy, stiridebine.ro, Stud-Life.ro.

Predictie - Pamantul in 2050 si oamenii nemuritori

2011-03-04T01:27:00.000-08:00

Declaratia apartine omului de stiinta Terrence Aym, din Statele Unite. In lucrarea sa, „How some Transhumans plan to rule the world”, acesta scrie ca din anul 2050 Pamantul ar putea fi condus de nemuritori dotati cu o super inteligenta.

Teoria lui Terrence Aym in legatura cu o super societate condusa de nemuritori extrem de inteligenti nu este chiar atat de absurda, ca urmare a avansului extraordinar inregistrat in tehnologie, sunt de parere alti cercetatori.
Aceasta societate ar putea sa o inlocuiasca pe cea de acum, undeva in jurul anului 2050.
Aym isi bazeaza teoria pe convingerile unui alt om de stiinta, Marvin Minsky, considerat in lumea tehnologiei ca fiind „tatal inteligentei artificiale”. Acesta din urma considera ca oamenii de stiinta nu trebuie sa aiba remuscari in privinta inventiilor lor.
„Ei nu trebuie sa aiba o responsabilitate etica asupra inventiilor lor, ei trebuie sa faca numai ce vor ei sa faca. Nu trebuie sa-i ceri unui om de stiinta sa aiba aceleasi valori morale precum omul de rand”, este parerea lui Minsky.
Ceea ce spune Minsky in realitate este faptul ca lumea este impartita in doua categorii: cei care controleaza societatea, care au dreptul la imortalitate, si cei care sunt controlati, cu o durata limitata a vietii. Iar viziunea lui Minsky este si a lui Aym.
Felul in care imortalitatea poate fi obtinuta este foarte simplu, considera Aym. O varianta de obtinere a nemuririi este inteligenta artificiala.
Mai exact, informatiile din creierul uman ar putea fi descarcate intr-un computer si transferate apoi unei alte persoane. Este nevoie de o noua interfata, mai performanta, intre om si calculator, care sa poata face acest transfer. Dar totul se poate realiza, sustine omul de stiinta.

Sedinta de cenaclu, sambata 5 martie 2011

2011-03-04T01:12:00.000-08:00

FEMINISM SI FEMINITATE

In lectura:

Maria Sava (povestire)

Beatrice Badea (povestire)

Vlad Fringhiu (fragment de roman)

Sedinta de cenaclu 26 februarie 2011

2011-02-24T07:00:00.000-08:00

Lectura:

Beatrice Badea - Eseu

Nick Sava - Povestire

Luminita Manole - Povestire

Foto / Sedinta cenaclu 6 februarie2011

2011-02-24T06:56:00.000-08:00

Sedinta cenaclu 12 februarie 2011

2011-02-11T03:51:00.000-08:00

Poem inedit - Dan Merisca

2011-02-05T07:37:00.000-08:00

Post-Realitatea, re-inventarea emotiilor

2011-02-04T09:29:00.000-08:00

Sedinta de cenaclu:

Sambata, 6 februarie 2011

Sala Pod Pogor, Muzeul Literaturii Romane, Iasi

In lectura:

Lucian Merisca, studiu

Dan Merisca, poem

Luminita Manole, povestire

Postmodernismul şi postrealitatea ...

2011-02-04T09:01:00.000-08:00

Rezumatul comunicarii a primit Premiul I la Simpozionul International "Disponibilitati creative in lume"

1. CONTEXT TEORETIC ŞI SOCIAL.

Dacă mulţi dintre critici privesc ca pe o primă întoarcere împotriva modernismului şi a hegemoniei raţionalităţii în cultură, mişcarea dada, atunci desigur că precursorii postmodernitaţii se regăsesc chiar în centrul continentului european, iar contribuţia spiritualităţii româneşti nu este deloc neglijabilă. Dadaismul a atacat în mod programatic noţiunea de “artă înaltă, adevărată”, într-o încercare ideologică de a dărâma distincţiile între “marea cultură” şi “cultura marginală”. Poststructuralismul - legat de postmodernism prin respingerea, cel puţin ca teză, a culturii elitelor - a plecat şi el tot din depresia cronică tipic europeană, care împleteşte metodic şi paradoxal scepticismul şi creativitatea. Jacques Derrida, Michel Foucault, Julia Kristeva – reprezintă atât Vestul, cât şi Estul european, reunite acum, în 2010, în acelaşi Occident spiritual. Mai nou, legaţi de noţiunea nou-nouţă a post-postmodernismului, sunt citaţi Tom Turner, Raoul Eshelman, Mikhail Epstein, Alan Kirby şi alţi europeni globalizaţi.

În contextul artificialului ridicat la rang de natural - clonare, euthanasie, droguri uşoare, tehno-sexualitate, GMO, SMS, email, Mess, avatar, chat room, computer simulation, viaţă artificială, A.I. (inteligenţă artificială), simulare socială, VR (virtual reality), virtual world, Second Life [http://secondlife.com/] etc. - e de la sine înţeles că vechile relaţii umane, off-line, faţă în faţă, devin nu numai de un sentimentalism caduc, dar chiar şi potenţial periculoase (viruşii informatici sunt mai puţin gravi decât HIV, herpesvirus, HPV sau virusul hepatitei B)... Evoluţia sau entropia îşi spun cuvântul şi asupra sentimentelor, emoţiilor, astfel că astăzi, în Mileniul 03, nimeni nu mai lasă să cadă o lacrimă adevărată pe scrisoarea scrisă cu cerneală şi trimisă prin poştă, pentru că avem la îndemână întotdeauna un emoticon, de gata, care să transmită tot ceea ce simţim…

Raluca Diaconiuc interviu cu Lucian Merisca despre Postrealitate - interviu

Asculta mai multe audio podcast

cititi mai mult AICI

Info - Utopie vs. Science Fiction

2011-01-28T11:32:00.000-08:00

Sedinta de cenaclu:

29 februarie 2011

În lectură:

Ciprian Iulian Şoptică - eseu

Mircea Boboc - povestire

Beatrice Badea - povestire

Vlad Frînghiu - Fragmente de roman

Muzica - Bogdan Plech – bosanove în portugheză braziliană şi în română

2011-01-26T08:23:00.000-08:00

Viagem

Asculta mai multe audio ambientala

Garota de Ipanema

Asculta mai multe audio ambientala

Como e Grande o Meu Amor por Você

Asculta mai multe audio ambientala

New Member - Fernanda Guimarães Neves

2011-01-26T07:00:00.000-08:00

Poezie braziliana contemporana

Fernanda Guimarães Neves,

Studentă,

Salvador, Bahia, Brazilia.

"Fiasco"

“Reflexo do fracasso.

És o nada que busca.

Dono de uma ousadia envaidecida por desafiar a razão.

Pobre Diabo! – feliz por achar desafiar seus medos,

Mas risos momentâneos são sua própria sepultura.

Expectativas, ilusões, gosto de sucesso,

Noites inteiras perdidas planejando uma vida que não aconteceu.

Um fiasco, um resto de ser, um estilhaço de bala no peito, agora um Nada.

Nadando até morrer na praia, com consciência de seus erros,

Equívocos e deslizes.

Encontrou nas linhas a falta de maturidade,

Sendo nos vagões alguém que ninguém nunca ouviu falar.”

Fiasco

Reflex al eşecului.

Nu cauţi nimic.

Proprietar al unei îndrăzneli care desfide orice motiv.

Sărmane! - eşti fericit că ai găsit cum să-ţi învingi teama.

Dar lucrul de care râzi acum este propriul tău mormânt.

Speranţe, iluzii, dorinţa succesului,

Nopţi întregi pierdute pentru a plănui o viaţă care n-a existat.

Un fiasco, o pauză în a fi, o schijă de glonte în piept, si apoi - Nimic.

Să înoţi pentru a muri pe plajă, cu conştiinţa greşelilor pe care le-ai făcut,

A prejudecăţilor pe care le-ai nutrit, o viaţă întreagă.

O viaţă întreagă? În liniile palmei tale, maturitatea e absentă.

Dar acum, tăcere. Nimeni n-a auzit nimic, niciodata.

Por Drawlio Joca

Verão em Preto e Branco

‎"Queria me purificar nas águas,

e se fosse em um lugar escondido você não me encontraria.

Pensava que seria pequena na imensidão,

estaria protegida de seus olhares indiscreto,

procurei um lugar tranquilo em meio a mata.

Abria os braços pra sentir o vento leve enxugando minha pele,

para equilibrar meu corpo,

para nascer de novo .

Agora já não penso em nada coerente,

aquela paz consumia minha mente.

A unica certeza era que você me encontraria.”

Vară în alb-negru

Pentru Drawlio Joca

"Am mers departe de oraş, am vrut să mă purific în ape -
dar dacă ar fi fost într-un loc ascuns, tu nu m-ai fi găsit.
M-am gândit că voi fi mică, aproape invizibilă în mijlocul imensităţii,
protejată de priviri indiscrete,
de aceea am căutat un loc liniştit în miezul pădurii.
Am desfăcut braţele larg, ca să simt briza uscându-mi pielea,
armonizându-mi corpul,
născându-ma din nou.
Acum, nu mă mai gândesc la nimic coerent,

am lăsat liniştea să intre în minte.

O unică certitudine am: că mă vei găsi."

Ştiinţă - Misterul Quasarilor

2011-01-13T04:24:00.000-08:00

SURSA AICI

Prin 1962, astronomul australian Cyril Hazard de la Universitatea Sydney, cerceta cerul cu ajutorul unui radiotelescop. Într-una din nopţi a găsit o radiosursă puternică pe care, datorită imperfecţiunilor echipamentului, nu a putut să o localizeze cu precizie. El a remarcat că, ori de câte ori Luna acoperea constelaţia Fecioara, emisia misterioasă înceta. Astfel, el a ajuns la concluzia că radiosursa se afla undeva pe direcţia amintitei constelaţii. Pentru măsurători mai precise, el a apelat la John Bolton, directorului unui radiotelescop nou-nouţ, construit la Parkes, Australia. Cei doi cercetători încercau să descopere corpul ceresc capabil să emită semnale radio atât de intense. Nici noul radiotelescop nu era destul de precis. De aceea, s-au gândit să apeleze din nou la Lună. Marcând cu precizie momentele de dispariţie şi de apariţie a semnalelor, se puteau calcula coordonatele misteriosului obiect. Pe coordonatele calculate a fost descoperit un corp ceresc catalogat sub indicele 3C273.

O data ce ştirea descoperirii obiectului 3C273 s-a răspândit in lumea astronomilor, mai multe telescoape s-au îndreptat spre cer în căutare de informaţii suplimentare. Astronomul Maarten Schmidt, de la Observatorul Mount Palomar, i-a înregistrat (măsurătoare banală ) spectrul în domeniul vizibil. Analizând spectrograma, Schmidt s-a trezit in fata unui rezultat cu totul neaşteptat: liniile spectrale erau puternic deplasate spre roşu. Şi cum de la Hubble încoace ştim ca spectrul unui obiect cosmic este cu atât mai decalat spre roşu cu cât se află mai departe de noi, atunci obiectul nostru ar trebui să se afle îngrozitor de departe. Calculând distanţa corespunzătoare şi raportând-o la cantitatea de radiaţie recepţionată, Schmidt a constatat că 3C273 ar emite mai multă energie decât câteva sute de galaxii mari! Prima sursă cvasistelară îşi începea drumul în lucrările de specialitate, în manualele de astronomie şi, desigur, în articolele de popularizare a ştiinţei.

Din acest moment astronomii au căutat şi au descoperit numeroşi quasari. La unii dintre ei s-a constatat un lucru ciudat. Luminozitatea lor, în domeniul radiaţiei X, varia foarte brusc. Aceasta creştea de câteva zeci de ori în numai câteva zile. Deoarece nici o perturbaţie nu se propagă mai repede decât lumina, rezulta că sursa emiţătoare nu ar trebui să fie mai mare de câteva săptămâni-lumină. Mister. Problema cu misterele este că trebuie să le găseşti o explicaţie raţională. Să sistematizăm un pic lucrurile.

În domeniul quasarilor, astronomii au identificat, în cele din urmă, câteva probleme principale. În acest moment ei caută să răspundă la numai 4 întrebări:

1. Ce legătură există între quasari, stele si galaxii?

2. Cât timp pot emite quasarii cantităţile uriaşe de energie măsurate de astronomi?

3. Pe o rază de un milion de ani-lumină au existat în trecut de 1000 de ori mai multi quasari decât în prezent. De ce sunt ei mai puţin numeroşi în prezent decât în trecut?

4. Cum produc quasarii uriaşa cantitate de energie disipată în spaţiu?

Aceste întrebări scurte şi clare impun răspunsuri pe măsură. Din păcate, la nivelul actual al cunoaşterii, lucrurile nu sunt nicidecum atât de simple cum ne-am dori. Aşa că ne întoarcem la subiectul nostru preferat.

Una dintre primele ipoteze, emisă la scurt timp după descoperirea întâiului quasar, presupunea că aceştia se adăpostesc în centrul unor galaxii, foarte probabil in nucleu. Un timp s-a încercat să se demonstreze ca multe dintre fenomenele observate la quasari se produc, într-o forma atenuată, şi în nucleele active ale unora dintre galaxiile gigante din apropierea Căii Lactee. Cu aceasta ocazie, s-au descoperit o sumedenie de tipuri de nuclee galactice active. Unii specialişti cred că procesele ce au loc în cadrul lor sunt faze iniţiale ale dezvoltării quasarilor. Alţii susţin că nucleele galactice active nu au nici o legătură cu quasarii. Argumentul acestora din urmă este greu de combătut: luminozitatea quasarilor este cu mult mai mare decât cea a nucleelor galactice active.

În 1973, Jerry Kristian, de la Observatorul Mount Palomar, a arătat că, dacă într-adevăr quasarii s-ar adăposti în centrul anumitor galaxii, atunci imaginile quasarilor mai apropiaţi ar trebui să prezinte un fel de halou difuz, provocat de stelele din galaxia gazda. Din păcate, proba este foarte greu de făcut, Un obiect atât de luminos, cum este quasarul, va masca lumina mult mai slabă, emisă de stelele învecinate. Şi apoi, telescoapele terestre sunt orbite de atâta atmosferă. Ne rămâne o singură cale de a detecta fenomenul amintit: telescopul Hubble, în care astronomii şi-au pus toate speranţele pentru descifrarea enigmelor Universului.

Fiind plasat în spaţiu, dincolo de ecranul atmosferic, acesta ne poate oferi imagini extrem de clare ale cosmosului îndepărtat.

O altă ipoteză interesantă este legată de existenţa unor găuri negre gigantice, cu masa de un miliard de ori mai mare decât cea a Soarelui şi cu dimensiuni neglijabile, care absorb toata materia din spaţiul înconjurător. Conform calculelor, 40% din materia atrasă de gaura neagră se transformă în energie pură. Acest mecanism este de 100 de ori mai eficient decât reacţiile termonucleare, care se produc în stele. Această ipoteza are slăbiciunea ei: o gaură neagră ar absorbi rapid toată materia din jur, iar quasarul ar „muri” de tânăr.

Acum avem două ipoteze. Care dintre ele se apropie mai mult de adevăr?

Aşa cum spuneam, astronomii şi-au pus toate speranţele in telescopul spaţial Hubble, care, neperturbat de atmosfera terestră, ar fi trebuit să ne ofere informaţii detaliate despre Universul îndepărtat. Din păcate, imediat după plasarea sa pe orbită, în 1990, s-au constatat grave erori de proiectare, care l-au transformat într-un fel de deşeu cosmic îngrozitor de scump. Cum menirea inginerilor este tocmai aceea de a găsi soluţii pentru propriile lor greşeli si la probleme de nerezolvat, cei de la NASA s-au pus pe treabă şi, la numai 3 ani, în 1993, astronauţii americani reparau, pe orbita, uriaşul telescop.

Deşi Hubble este o unealtă fără egal, problemele nu se sfârşesc aici. Imaginaţi-vă că trebuie să identificaţi marca unui automobil care se deplasează printr-o ninsoare densă, cu farurile aprinse. Veţi face cât mai multe fotografii ale automobilului. Apoi veţi analiza pe calculator fiecare imagine în parte, le veţi suprapune una peste alta (pentru „intensificarea” detaliilor care se repetă în mai multe imagini) şi veţi căuta să „extrageţi” lumina farurilor. În imaginea rămasă veţi putea, eventual, să recunoaşteţi marca automobilului. Cam aşa fac şi astronomii. Şi ce au găsit ei?

Astronomul Michael Disney, de la Universitatea din Cardiff, Marea Britanie, a analizat imaginile a 34 de quasari şi, analizându-le după metodologia indicată mai sus, a constatat că 75% dintre ei aveau un halou difuz şi slab, întocmai ca cel prezis de Jerry Kristian. Deci mulţi quasari sunt adăpostiţi de galaxii gazdă. Mai mult decât atât, s-a mai descoperit un lucru interesant. Foarte multe „gazde”, aproape 75%, interacţionau puternic cu galaxii învecinate sau, altfel spus, se ciocneau între ele. Imaginile au arătat că, în acest caz, stelele şi gazul interstelar sunt atrase către o gaură neagră aflată în centrul uneia dintre galaxii. Deci am ajuns acum şi la confirmarea celei de-a doua ipoteze. Acest ultim mecanism explică variaţia numărului de quasari pe măsura îmbătrânirii Universului. Galaxiile nu au apărut imediat după Big Bang, ci ceva mai târziu. De aceea, cei mai îndepărtaţi quasari se află la cel mult 11 miliarde de ani-lumină de noi. Pe măsură ce se formau galaxiile, numărul de ciocniri dintre ele creştea, ceea ce a dus la apariţia unui număr mare de quasari. Şi, în sfârşit, astăzi, deoarece expansiunea Universului a dus la mărirea distanţelor intergalactice şi, implicit, la scăderea probabilităţii unei ciocniri, avem un număr mai redus de quasari.

Pe de altă parte, astronomii cred că au reuşit să detecteze obiectele cosmice rezultate în urma consumării combustibilului quasarilor. Astfel, galaxia eliptică, M87, aflată în centrul constelaţiei Fecioara, la 50 de milioane de ani-lumină de Pământ, are un nucleu activ care emite energie pe aceeaşi gamă de lungimi de undă ca un quasar, dar cu o intensitate de 1000 de ori mai mică. Analizând spectrul acestui nucleu, ei au constatat o deplasare spre albastru pe o parte a nucleului (ceea ce înseamnă că el se apropie de Pământ), în timp ce pe partea diametral opusă au constatat spre roşu (ceea ce semnifică o îndepărtare de Pământ). Interpretarea acestui fenomen este simplă: avem de-a face cu un uriaş disc de gaz fierbinte, aflat în mişcare de rotaţie rapidă. Dar el ar trebui să se destrame din cauza forţei centrifuge. Ceva îi menţine coeziunea, iar acel ceva nu poate fi altceva, conform calculelor, decât o gaură neagră cu o masă echivalentă cu 3 miliarde de mase solare…Un asemenea obiect ar trebui să declanşeze mecanismul energetic al unui quasar. Sau, altfel spus, nucleul galaxiei M87 a fost cândva, acum câteva miliarde de ani, un quasar care şi-a risipit energia în Univers. Acum a murit şi noi nu-i vedem altceva decât cenuşa…

AMANTURILE CELESTE

Veţi vedea, in anii ce vor veni, cum descoperiri extraordinare în ceea ce priveşte planetele extrasolare ne vor duce visurile dincolo de ceea ce ne imaginăm noi astăzi. Căci cele mai frumoase visuri sunt cele care se bazează pe certitudini încântătoare.

Şi ce poate fi mai fascinant decât să ştim că undeva, în hăurile Universului, există viaţă, pur şi simplu viaţă? Şi acele hăuri vor deveni cândva drumurile noastre. Din clipa î care vom afla că singurătatea civilizaţiei noastre nu există, exact din acea clipă, vom deveni altceva, un altfel de căutători. Şi poate atunci ne vom înţelege mai bine rostul nostru, nu pe această planetă minusculă, ci rostul nostru în acest Univers. De aceea, m-am bucurat când am aflat că una dintre temele propuse pentru colocviul Odiseea spaţiului 2001 purta titlul „ Celelalte lumi”. Au vorbit despre căutarea fraţilor noştri de dincolo de graniţele Sistemului Solar doi dintre cei mai reputaţi specialişti ai Terrei: Michel Mayor, cel care a descoperit in 1995 prima planetă extrasolară şi Sergio Volonte, coordonator al misiunilor astronomice în cadrul ESA. Lor li s-a adăugat un alt specialist de excepţională valoare: Jill Tartler, coordonatoarea proiectului Phoenix, din cadrul programului SETI. Ne vom opri deocamdată la ceea ce ne-au povestit primii doi.

Aşa cum am mai spus, căutarea planetelor extrasolare este, înainte de toate, o problemă de ingeniozitate. Să vedem ce metode de observare sau la dispoziţia astronomilor din zilele noastre.

Tehnica Doppler

Imaginaţi-vă o stea în jurul căruia orbitează o planetă. S-ar putea crede că planeta nu are nici o influenţă gravitaţionala asupra stelei. Evident, adevărul este ceva mai complex. Cele două corpuri se vor roti, de fapt, în jurul centrului de masă comun, ca şi cum ar fi legate între ele cu o bară lungă şi invizibilă. Asta înseamnă că însăşi steaua va fi perturbată în mişcarea ei de prezenţa planetei, descriind o traiectorie circulară. Pe jumătate din această traiectorie steaua se apropie de observatorul terestru, iar pe cealaltă jumătate se îndepărtează. De aici încolo trebuie doar să ne mai aducem aminte de efectul Doppler, care spune, în cazul nostru, că o stea care se depărtează de noi va avea spectrul deplasat spre roşu, iar una care se apropie îl va avea deplasat spre albastru. Această deplasare este proporţională cu viteza de îndepărtare, respectiv apropiere. Nu-i aşa că este simplu? Este suficient să îndreptăm spre o stea un telescop înzestrat cu un spectrograf, urmărim deplasările spectrului, depistăm periodicitatea cu care acesta merge spre roşu şi, respectiv, albastru, apoi gata…în funcţie de rezultatele obţinute ştim că acolo se găseşte o planetă. Numai că lucrurile nu-s chiar aşa de simple. Pământul însuşi se mişcă în jurul Soarelui, o mişcare de care trebuie să ţinem cont. Apoi, planul orbitei stelei cercetate nu este obligatoriu să fie paralel cu cel al orbitei terestre. Aceasta introduce o incertitudine asupra măsurătorilor noastre. De fapt, cu această metodă, nu putem determina masa planetei descoperite, ci doar o valoare care este egală cu produsul dintre sinusul înclinării orbitei şi masă. Şi mai există o limitare importantă. Cel puţin deocamdată nu putem măsura viteza relativă de deplasare a stelelor cu o precizie mai mare de 3 m/s. Asta înseamnă că nu putem detecta cu această metodă decât planetele mari decât Saturn. Tehnica Doppler este interesantă. Cu ea s-a descoperit, de către Michel Mayor, prima planetă extrasolară, în 1995. Dar, aşa cum arătat, ea este limitată. Trebuie căutate alte tehnici…

Tehnica astrometrică

Spuneam că steaua care are un companion se va deplasa în jurul centrului de masă comun. Am putea măsura direct această deplasare? O planetă are mărimea lui Jupiter, orbitând la o distanţă de 5 ua de o stea similară cu Soarele, aflată la rândul ei, la 10 parseci (1 parsec=3,261 ani-lumină=3,086X1013 km) distanţă de noi, ar produce o pendulare a stelei centrale de circa 500 microsecunde de arc. O planetă de dimensiunile Terrei, aflată la 1 ua de aceeaşi stea, ar produce o pendulare de numai 3 microsecunde de arc. Teoretic, am putea să ne imaginăm următoarea tehnică. Executăm serii de fotografii asupra aceleiaşi zone de cer la diferite intervale de timp. Apoi nu ne-ar mai rămâne decât să suprapunem aceste imagini şi să vedem ce stele şi-au modificat poziţia. Imaginaţia noastră nu este departe de realitate. Cu ajutorul telescopului de la Mount Palomar s-au putut măsura pe această cale oscilaţii de până la 100 de microsecunde de arc. Mai există o cale de a îmbunătăţi precizia măsurătorilor astronomice. Este vorba de tehnica interferometrică. Aceasta se bazează pe utilizarea simultană a mai multor telescoape şi combinarea, în anumite condiţii, a luminii recepţionate de ele.

Astfel se poate ajunge la rezoluţii unghiulare foarte bune. Practic, este ca şi cum am avea la dispoziţie o oglindă de telescop cu diametrul egal cu distanţa dintre telescoapele care participă la observaţie. Cel mai nou observator care dispune de un asemenea sistem de observaţie este Very Large Telescope, compus din patru telescoape cu diametrul de 8,2 m, ceea ce creează un telescop virtual cu diametru de 16,4 m. Aceasta este rezultatul unei cooperări a institutelor astronomice europene şi se află amplasat pe muntele Cerro Paranal, în Chile.

Tehnica tranzitului

Ori de câte ori o planetă trece prin faţa stelei în jurul căreia orbitează, se produce o variaţie a fluxului luminos recepţionat de observatoarele terestre. Pentru a ne face o imagine asupra acestui fenomen, vom spune că planeta Jupiter, trecând prin faţa Soarelui, produce o variaţie a fluxului luminos, măsurat, de către un observator extrasolar, de aproximativ 1%, pentru o perioadă de timp de câteva ore. De asemenea, trecerea Terrei prin faţa Soarelui produce o variaţie a fluxului luminos de aproximativ 0,01%. Metoda este foarte promiţătoare, cu ea detectându-se deja atmosfera unei planete extrasolare.

Tehnica microlentilei gravitaţionale.

Prezenţa unei mase într-un anumit loc produce o deformare a spaţiului şi, implicit, o curbare a traiectoriei unei raze de lumină. Astfel, o planetă se comportă ca o mică lentilă, o lentilă gravitaţională. Observatorul terestru va detecta o creştere mică, dar bruscă, a luminozităţii stelei. Nu avem altceva de făcut decât să pândim o anumită stea şi să vedem când se produce un asemenea eveniment. Această tehnică este foarte interesantă pentru detectarea primară a planetelor cu dimensiuni comparabile cu ale Terrei, urmând ca apoi să fie utilizate alte tehnici de analiză. Din păcate, cu ajutorul microlentilei gravitaţionale nu se pot detecta planete aflate la o distanţă mai mare de 5000 de parseci, pentru planete care se află la distanţe de 500 ua de astrul central.

Tehnici de detectare directă.

Acestea sunt cele mai interesante tehnici de detectare a planetelor extrasolare. Se pleacă de la ideea că noi nu putem observa planetele extrasolare datorită faptului că acestea sunt prea puţin luminoase, în raport cu astrul central. Pentru a elimina acest obstacol sunt avute în vedere două metode. Prima dintre ele este banală. Se realizează o eclipsare artificială a astrului studiat. A doua metodă se bazează pe interferometrie. Practic, se utilizează informaţia primită simultan de către mai multe telescoape, după care, printr-o anumită tehnică, este anulată lumina provenită de la steaua studiată.

Pe la mijlocul lunii noiembrie a anului 2001 pe fluxul de ştiri NASA s-a publicat o informaţie senzaţionala: a fost detectata prima atmosfera a unei planete extrasolare. Este vorba de o planeta giganta (cu masa de aproximativ 70% din masa lui Jupiter), care orbiteaza in jurul unei stele, HD 209458, similare Soarelui nostru. Aceasta planeta a fost descoperita în 1999 şi are doua particularitaţi interesante: se afla foarte aproape de astrul central, la numai 6,5 milioane de kilometri şi efectueaza o revoluţie completa în numai 3,5 zile ( un corp ceresc tare grabit! ). Fiind atât de aproape de stea, temperatura la suprafaţa planetei atinge aproximativ 1100°C, dincolo de punctul de topire al cuprului…Astronomii numesc acest tip de planete Jupiteruri fierbinţi, dintr-un motiv lesne de înţeles. Dar ne-am abatut de la subiect. Planeta de care vorbim trece periodic prin faţa astrului în jurul careia orbiteaza. Asta înseamna ca am putea sa-i detectam atmosfera, urmarind spectrul stelei. Sa ne justificam afirmaţia.

Cautarea atmosferei

Este evident ca în cazul planetelor extrasolare nu putem vedea în mod direct atmosferele care le înconjoara. De aceea se apeleaza la o tehnica indirecta, prin care se detecteaza prezenţa gazelor care alcatuiesc respectivul înveliş gazos. Este vorba de spectroscopia de absorbţie. Mai explicit, atunci cậnd un fascicul de lumina alba trece printr-un gaz, anumite lungimi de unda sunt absorbite de acesta. Daca vizualizam spectrul luminii obţinute, vom remarca un anumit numar de benzi întunecate, specifice pentru fiecare gaz în parte. Astfel, cu aceasta metoda vom afla nu numai faptul ca o anumita planeta are o atmosfera, dar putem sa identificam şi gazele care o compun.

Pe aceste consideraţii s-au bazat şi cercetatorii americani, care îşi propusesera sa demonstreze practic faptul ca exista învelişuri gazoase şi în jurul planetelor, care nu aparţin Sistemului Solar. Aşa ca au aranjat ca, timp de câteva zile, telescopul spaţial Hubble sa-şi aţinteasca privirea catre steaua HD209458, unde, aşa cum spuneam, se ştia ca exista o planeta.

De ce a fost aleasa aceasta şi nu o alta? Considerentul principal a fost acela ca perioada mica de revoluţie a planetei permitea efectuarea unui numar mare de observaţii comparative într-un interval scurt de timp. Masuratorile au demonstrat ca spectrul stelei HD209458 se modifica periodic, aparând periodic linii de absorbţie noi, corespunzatoare spectrului gazos. Masurându-se aceasta periodicitate s-a constatat ca ea coincide cu momentele în care planeta trecea prin faţa stelei…Concluzia nu putea fi decât una singura. Exista atmosfera planetara!

Aceasta descoperire ar putea sa para doar senzaţionala, adica lipsita de importanţa practica. Numai ca adevarul este altul. Ne aflam în faţa a ceva care ar putea sa modifice fundamental modul în care privim Universul. Este mai puţin important faptul ca exista planete posesoare de atmosfera, în schim daca, analizând compoziţia atmosferei, am putea demonstra ca acolo, dincolo de marginile Sistemului Solar, exista viaţa, atunci lucrurile capata o dimensiune cu totul noua. Dar cum se face ca o atmosfera este un indicator al vieţii pe planeta pe care o înconjoara ?

Respiraţie extrateretra

Este adevarat, fiinţele traitoare pe alte planete ar putea sa fie complet diferite de ceea ce cunoaştem noi pe Terra. Din fericire, anumite constrângeri fizico-chimice fac ca oxigenul şi dioxidul de carbon sa joace aproximativ acelaşi rol oriunde exista viaţa.

Sa luam exemplul oxigenului. În mod normal, acesta, fiind foarte reactiv, se combina cu rocile terestre sau cu gazele vulcanice. Oxigenul prezent în atmosfera terestra este un gaz straniu. El nici macar nu ar trebui sa existe, decât sub forma diferiţilor compuşi chimici. Acelaşi lucru este valabil şi pentru metan. Acesta, fiind un gaz uşor, chiar daca a existat în atmosfera primordiala, ar fi trebuit de multa vreme sa scape de sub influenţa atracţiei gravitaţionale terestre. Cifrele arata o concentraţie de metan de 100 000 ori mai mare decâr ar fi normal. De unde provin aceste gaze, care nu ar trebui sa existe în atmosfera terestra ? Evident, ele sunt rezultatul proceselor biologice, oxigenul fiind datorat fotosintezei, iar metanul rezulta în un urma proceselor de descompunere a materiei organice. Este vorba de vaporii de apa. Prezenţa lor în atmosfera unei planete de aiurea ne-ar indica prezenţa apei lichide pe suprafaţa ei.

Acum ce ne-ar mai ramâne de facut ? Raspunsul este simplu. Sa cautam urmele anumitor gaze în jurul respectivei planete. Se pare ca exista un consens în rândul exobiologilor : cel mai interesant indicator al vieţii ar fi ozonul, care are o banda de absorbţie la 9,6 microni, adica în zona infraroşie a spectrului. Exista câteva motive pentru aceasta preferinţa. În primul rând banda de absorbţie a ozonului se afla într-o zona de transparenţa a atmosferei terestre, ceea ce-l face accesibil detectarii de catre observatoarele amplasate pe Terra. Al doilea motiv este faptul ca ozonul se distribuie în zona superioara a atmosferei, el fiind rezultatul unor fenomene fotochimice, care se desfaşoara la altitudini mari. Aflându-se în aceasta zona el este mai uşor de detectat. Totuşi, prezenţa ozonului, deşi ne ofera o indicaţie adirecta existenţei oxigenului în respectiva atmosfera, el nu ne poate oferi o informaţie importanta. Nu vom putea afla cu suficienta precizie cât oxigen este în straturile joase ale atmosferei. De exemplu, daca atmosfera terestra ar conţine numai 1 % din oxigenul care exista acum, atunci stratul de ozon ar fi cu numai 40 % mai redus.

Sa presupunem acum ca am detectat în jurul unei planete un strat de ozon. Dar nu gasim urme de alţi indicatori ai vieţii ( metan, apa, NO etc.). Este suficienta detectarea ozonului, pentru a putea afirma ca pe acea planeta exista viaţa? Raspunsul ar fi ca „foarte probabil acel oxigen este rezultatul unei activitaţi biologice”. Sa ne imaginam un proces abiotic prin care s-ar putea genera oxigen. Sub acţiunea luminii stelei centrale, apa se poate descompune în hidrogen şi oxigen. Ar putea fi aceasta o cale de generare a oxigenului şi apoi a ozonului? Procesul enunţat mai sus nu se poate produce la nivelul solului, ci numai la altitudini mari. Atmosfera reprezinta un ecran puternic pentru radiaţiile care ar putea duce la disocierea apei. Dar, cel puţin pentru planete similare cu Terra, aerul altitudinilor mari este extrem de uscat. Rezulta ca pe aceasta cale ar fi generate cantitaţi extrem de mici de oxigen, respectiv, ozon.

Dupa tot ceea ce am afirmat mai sus, a sosit momentul sa vedem care sunt caile practice de detectare a vieţii pe planetele de dincolo de graniţa Sistemului Solar. Pentru a sistematiza lucrurile, sa vedem ce cautam noi de fapt. Cautam o planeta de dimensiuni apropiate de cele ale Terrei (planetele gigant ies din discuţie, deocamdata, deoarece este puţin probabil ca acestea sa ofere condiţii pentru apariţia vieţii aşa cum o ştim noi), care sa se afle la o distanţa nici prea mica, nici prea mare de astrul central (trebuie sa permita existenţa apei lichide la suprafaţa ei).

Un observator aflat la mare distanţa de Sistemul Solar poate afla pe care dintre planetele acestuia se gaseşte viaţa. Este suficient sa analizeze compoziţia atmosferei. În cazul Pamântului va descoperi linii de absorbtie corespunzatoare ozonului, apei, dioxidului de carbon. La Venus şi Marte gazele indicatoare de viaţa (ozon şi vapori de apa) lipsesc.

SA STINGEM STELELE

Pentru a cauta planetele care adapostesc viaţa, ar trebui sa putem detecta planete similare Terrei, adica planete alcatuite din roci, cu dimensiuni comparabile cu cele ale Planetei Albastre. Tehnicile folosite pâna în prezent nu permit decât descoperirea planetelor cu mase de ordinul masei Saturn. Totuşi, într-un viitor nu prea îndepartat, vor fi puse la dispoziţia astronomilor tehnologii mult mai rafinate. Despre una dintre ele, tehnica interferometrica a vorbit, la colocviul Odiseea spaţiului 2001, Sergio Volonte, coordonator al misiunilor astronomice al ESA.

Introducere in interferometrie

Sa presupunem ca avem un telescop amplasat în spaţiu, deci neperturbat de atmosfera terestra. În principiu, putem obţine o rezoluţie unghiulara oricât de mare, daca putem confecţiona oglinzi oricât de mari. Din pacate aici avem de-a face cu cel puţin doua probleme insurmontabile. Tehnologiile disponibile astazi limiteaza dimensiunile, at ât dimensiunile oglinzilor, cât şi masa telescopului pe care dorim sa-l amplasam pe orbita. Daca problemele sunt insurmontabile, atunci este mai bine sa le ocolim. De aceasta data încercam sa plecam de la rezultatul pe care dorim sa-l obţinem, pentru a ajunge la soluţii aplicabile în practica. De fapt care este problema noastra? Vrem sa descoperim planete noi, în afara Sistemului Solar, de preferinţa de dimensiunea Terrei. Care sunt constrângerile pe care trebuie sa le înfrângem? Avem nevoie de rezoluţii foarte bune ale imaginilor obţinute. Nu trebuie nici sa uitam ca steaua centrala este de miliarde de ori mai stralucitoare decât planeta însoţitoare. Practic, chiar daca am dispune de un telescop inimaginabil de performant, nu am fi în stare sa detectam în mod direct planeta cautata, el va fi orbit de stea. Cum am putea depaşi aceste constrângeri? Raspunsul este sa utilizam interferometria!

Sa dam, inainte de toate, o definiţie. Un interferometric astronomic este un dispozitiv care „suprapune” imaginile a mai multor telescoape în scopul de a mari rezoluţia unghiulara a obiectului observat. De fapt, funcţionarea interferometrelor astronomice se bazeaza pe teoria ondulatorie a luminii. Exista mai multe tipuri de interferometre, dar noi ne vom ocupa numai de acela care face sa se stinga stelele.

Sa presupunem ca utilizam doua telescoape, cu ajutorul carora urmarim o stea, pe o anumita lungime de unda, λ. Acum sa suprapunem semnalele provenite de la cele doua telescoape; daca nu intervenim cu nimic pe traseu, atunci cele doua semnale se vor aduna, astfel încât vom avea ceea ce se numeşte „interferenţe constructive”. Acum, sa introducem un dispozitiv pe traseul unuia dintre semnalele recepţionate, care nu face altceva decât sa defazeze unda recepţionata cu un decalaj λ/2. Acum, daca vom însuma cele doua semnale, vom obţine o interferenţa distructiva, adica vom constata ca la ieşire nu mai avem nimic. Altfel spus, am stins steaua!

Sa mergem mai departe…Sa presupunem ca steaua observata de noi are un însoţitor. Acesta emite la rândul sau lumina, de data aceasta fiind vorba de lumina reflectata. Noi, de aici de pe Terra, vedem ca exista un unghi i, foarte mic, între stea şi planeta. Înseamna ca lumina ce vine de la planeta, ajunge cu oarecare întârziere, faţa de ce vine de la stea. Acum ce ne mai ramâne de facut ? Steaua este stinsa, vrem sa vedem planeta ! Pentru aceasta nu trebuie decât sa modificam distanţa D, dintre cele doua telescoape, astfel încât produsul D sin(i) sa fie λ/2. Astfel am anulat defazajul, introdus de dispozitivul de întârziere. Dar l-am anulat numai pentru planeta, care astfel devine vizibila…Sa reducem tot ceea ce am spus la o singura fraza: prin metoda descrisa se obţin interferenţe distructive pe direcţia stelei şi interferenţe constructive pe direcţia planetei. Simplu, nu-i aşa?

Misiunea Darwin

Deşi exista mai multe programe de cercetare bazate pe metoda interferometrica, preferam sa vorbim în continuare de un program european, este vorba de telescopul spaţial Darwin al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA). Facem aceasta din doua motive. În primul rând, avem şi noi un oarecare patriotism continental şi, în al doilea rând, am ocazia sa aflu informaţii despre proiect direct de la sursa, este vorba de domnul Sergio Volonte, unul dintre principalii coordonatori ai misiunii Darwin.

Telescopul Darwin va fi capabil sa detecteze planete de dimensiunea Terrei, aflate la o temperatura de aproximativ 300 K, care se rotesc în jurul unei stele similare Soarelui, la distanţe de cel puţin 10parseci (limita maxima va fi 20 parseci).

De asemenea, cu ajutorul lui Darwin, se vor putea determina parametrii orbitali ai planetei studiate. Dar, credem noi, cea mai importanta calitate a sa va fi aceea de a putea detecta şi analiza atmosfera planetei respective.

Ca domeniu de lungimi de unda în care se vor face analizele a fost aleasa o zona din infraroşu, cuprinsa intre 5 şi 20 microni. Aceasta alegere nu este deloc întâmplatoare. Acolo se gaseşte linia de absorbţie a ozonului şi, în plus, tot în aceasta banda, se gasesc liniile de absorbţie ale apei şi ale dioxidului de carbon.

Pentru a atinge aceste obiective ambiţioase, Darwin este alcatuit din şase telescoape, fiecare cu un diametru de 1,5 m, care vor fi amplasate în spaţiu în punctul L2 (locul în care gravitaţia Soarelui o anuleaza pe cea a Pamântului). Având în vedere faptul ca observaţiile se vor efectua în infraroşu, toate instrumentele de bord vor fi racite pâna la aproximativ 5 K. Principala dificultate a misiunii vine din faptul ca între telescoape nu va exista o legatura rigida, ceea ce obliga la folosirea unor sisteme de navigaţie extrem de precise. Sa nu uitam ca, pentru a putea observa o planeta extrasolara, cu ajutorul tehnicilor interferometrice trebuie controlata cu mare precizie distanţa dintre telescoape. Daca lucrurile vor merge conform planificarii, daca ESA nu se va confrunta cu reducerile bugetare cu care se lupta NASA în prezent, atunci înseamna ca, în 2015 , ochiul pamântenilor va avea ocazia sa faca acea descoperire pe care o aşteptam de atâta vreme. Acolo, undeva, în Univers, exista o mica sora de-a noastra…

Ştiinţă - Locuri extreme in Sistemul Solar

2010-12-21T01:32:00.000-08:00

Cel mai inalt, cel mai adanc, cel mai fierbinte, cel mai ciudat: sistemul nostru solar este un loc al extremelor. Intr-o noua lucrare, “Cele mai extreme 50 de locuri din Sistemul Solar”, cercetatorii David Baker si Todd Ratcliff isi duc cititorii intr-un tur cosmic senzational pe giganti gazosi, luni inghetate si planete incandescente. Iata o mostra a celor mai spectaculoase asemenea locuri care eclipseaza orice recorduri terestre.

Sursa: www.descopera.ro

Cea mai bizara miscare de rotatie

Luna saturniana Hyperion este un obiect de forma neregulata, masurand aproximativ 408 x 260 x 220 kilometri in diametru, de-a lungul celor trei axe ale sale. Cum satelitii cu astfel de dimensiuni ai planetelor poseda, in general, suficienta forta gravitationala pentru a dobandi forma sferica, astronomii sugereaza ca Hyperion ar putea reprezenta fragmentul unei luni mai mari, faramitata in urma unui impact devastator.
Forma neobisnuita a corpului astral explica de ce acesta este, conform autorilor Baker si Ratcliff, "un haos total". Majoritatea lunilor mari sunt "blocate mareic", insemnand ca aceeasi fata a satelitului natural este intotdeauna orientata spre planeta care il guverneaza. Este si cazul "relatiei" dintre Pamant si Luna. Insa forma ciudata a lui Hyperion previne o asemenea legatura, deoarece fortele gravitationale ale lui Saturn si ale lunii Titan se exercita inegal asupra lui. Rezultatul este o rotatie imposibil de prezis. Zilele nu sunt niciodata la fel pe Hyperion. Nu numai ca rata rotatiei variaza radical, insa chiar polul nord al acestei luni indica constant o directie diferita in spatiu, fiind imposibil chiar si pentru cei mai priceputi savanti astronomi sa prezica directia axei de rotatie a lui Hyperion peste 300 de zile din momentul prezent.

Cel mai adanc ocean

Aici, pe Pamant, suntem impresionati de Groapa Marianelor, din Oceanul Pacific, a carei adancime, record absolut, coboara aproximativ 11.000 de metri sub nivelul marii. Insa oceanul de pe luna Europa a lui Jupiter face acest record sa paleasca. Desi Europa este acoperita cu un strat gros de gheata, masuratorile efectuate de nava spatiala Galileo a NASA, precum si de alte sonde, sugereaza convingator prezenta unui ocean lichid sub aceasta suprafata. Iar unele dintre aceste masuratori estimeaza adancimea oceanului la 100 de kilometri.

Interiorul oceanului ar fi incalzit, cred cercetatorii, de mareele produse pe Europa de Jupiter si de alti cativa sateliti mai mari ai planetei, precum si de radioactivitate. Uriasul ocean lichid al Europei este unul dintre cele mai promitatoare locuri pentru cautarea si cercetarea vietii extraterestre. NASA si Agentia Spatiala Europeana lucreaza, in prezent, la o misiune comuna ce ar putea fi lansata in 2020 si al carei scop este examinarea amanuntita a lui Jupiter si a lunilor sale Europa si Ganymede. Un obiectiv major este determinarea grosimii stratului de gheata al Europei, ce are implicatii in potentialul lunii de a intretine viata.

Cel mai pestilential loc

Luna jupiteriana Io este fascinanta dintr-o anumita perspectiva a stiintei planetare - este cel mai activ din punct de vedere vulcanic corp astral din sistemul nostru solar, iar suprafata ei este presarata de cratere vulcanice. Dar vizitarea lui Io nu ar fi una chiar dezirabila. Baker si Ratcliff scriu ca "luna lui Jupiter Io miroase ca un urias ou putrezit". Miasma se datoreaza hidrogenului sulfurat de pe suprafata si din atmosfera lui Io, culorile galbene si rosii distinctive ale lunii provenind de la compusii sulfurosi.
Eruptiile vulcanice sunt comune pe Io si refac in mod constant rezerva de sulf atmosferic. Luna este foarte activa deoarece se invarte in jurul lui Jupiter pe o orbita vag eliptica. Pe masura ce aceasta danseaza repetat, cand mai aproape, cand mai departe de uriasa planeta, gravitatia jupiteriana produce fenomene mareice in interiorul satelitului natural, care ii incalzesc mantaua si provoaca explozii violente. In 2007, aeronava New Horizons de la NASA a zburat pe langa Io si a observat o ertuptie vulcanica, cu fum sulfuros, ce s-a extins pana la o altitudine de aproape 300 de kilometri deasupra solului. In comparatie, cele mai mari eruptii vulcanice pamantene ajung pana la o inaltime de aproximativ 20 de mii de metri.

Cele mai dure (si pretioase) ploi

Gigantele planete inghetate Uranus si Neptun difera de gigantii gazosi Jupiter si Saturn prin compozitie; ele contin indeosebi "gheturi" formate din apa, amoniac si metan. In mantalele lui Neptun si Uranus, temperaturile ridicate probabil fragmenteaza metanul in elementele sale componente, hidrogen si carbon. Astronomii cred ca presiuni intense ar putea strivi cu asemenea forta carbonul astfel eliberat incat acesta se transforma in retele cristaline, sau diamante.

Dupa cum explica Baker si Ratcliff, "Pietrele de diamant, mici cat granulele de sare sau mari cat bolovanii ar putea traversa asemenea unei ploi mantaua lichida si presara nucleul solid. Acest nucleu ar putea fi acoperit cu un strat gros de diamante, mai masiv decat orice mina de pe Pamant. Pana in prezent, ploile exterioare cu diamante de pe Uranus si Neptun sunt, totusi, doar ipotetice, astronomii necesitand mai multe date pentru a stabili cu exactitate daca acest fenmen ciudat are sau nu loc. Din nefericire, nicio nava spatiala nu este, momentan, programata sa exploreze aceste lumi.

Cel mai mare canion

Este suficient sa ne imaginam un canion a carui crapatura se intinde pe o distanta de aproximativ 4.000 de kilometri, adica din Bucuresti, Romania, si pana in Delhi, India, pentru a ne face o imagine cat de cat apropiata despre aspectul si marimea canionului Valles Marineris de pe Marte. Uriasa groapa a fost prima oara observata de aeronava Mariner 9 a NASA, in 1972, fiind ulterior botezata in onoarea acesteia.

Craterul martian despica patru milioane de metri de teren "rosu", atingand adancimi maxime de pana la zece mii de metri. In comparatie, Marele Canion al fluviului Colorado, din SUA, are o lungime de "numai" 446 de kilometri si o adancime absoluta de aproximativ o mila, sau 1,6 kilometri. Se presupune ca Valles Marineris este o vale formata prin alunecarea si ascensiunea terenului, atunci cand roca topita din mantaua lui Marte s-a extins si a fortat limitele scoartei planetare.

Cel mai inalt munte

Marte este prevazuta nu doar cu cea mai adanca vale din Sistemul Solar, ci si cu cel mai inalt masiv montan. Vulcanul martian Olimp Mons atinge o altitudine de aproximativ 25.000 de metri, adica este de peste trei ori mai inalt decat Muntele Everest, cel mai inalt masiv de pe Terra. Prodigiosul pisc s-a format, probabil, asemenea vulcanilor pamanteni: aflandu-se deasupra unui "punct fierbinte", de unde valuri de roca incinsa se ridica dinspre interiorul planetei catre suprafata.

Insa acest munte a putut crese mai inalt decat oricare alt vulcan pentru ca Marte nu are placi tectonice, explica Bake si Ratcliff in cartea lor. Pe Terra, placile tectonice "migreaza" pe deasupra punctelor de eruptie a mantalei, scriu cei doi cercetatori. "Vulcanii se formeaza, se sting si altii noi se formeaza pe masura ce placile tectonice se deplaseaza pe deasupra punctelor fierbinti, producandu-se astfel un lung lant vulcanic". Cum pe Marte nu exista placi in miscare, Olimp Mons probabil se afla deasupra unei eruptii formatoare de vulcani de foarte mult timp, ceea ce a condus la o dezvoltare a sa neintrerupta.

Cele mai puternice descarcari electrice

Atunci cand aeronava NASA Cassini se afla in drum spre Saturn, la finele anilor '90, a pendulat pe langa Pamant pentru a intra sub incidenta atractiei sale gravitationale, menita sa ii modifice viteza si traiectoria. De la o distanta de 88.000 de kilometri deasupra Terrei, sonda a detectat atunci eruptiile de unde radio ce reprezinta semnalul fulgerelor terestre (un fulger emite radiatie electromagnetica cu o varietate de lungimi de unda, incluzand lumina vizibila si unde radio).

Pe masura ce Cassini si-a continuat calatoria spre Saturn la inceputul anilor 2000, coordonatorii misiunii au avut parte de un soc. De la o distanta de 160 milioane de kilometri departare, sonda a detectat pulsatii radio indicand puternice furtuni electrice pe Saturn. Semnalul radio era de aproximativ un milion de ori mai puternic decat cel detectat pe Pamant. Ani de zile superfulgerele saturniene nu au putu fi privite direct, insa eruptiile radio au indicat ca acestea au loc intr-o regiune denumita "Aleea Furtunii", in emisfera sudica a planetei. In sfarsit, in aceasta primavara, Cassini a captat primele imagini ale fulgerelor de pe Saturn.

Cel mai puternic magnet

Frumoasa imagine prezinta soarele nostru hiperactiv din punct de vedere magnetic, ornamentat cu raze stralucitoare, coroane si valuri de plasma. Plasma incarcata electric din straturile exterioare ale Soarelui creeaza bule turbulente de dimensiunea statului Texas, care genereaza campuri magnetice locale. Aceste structuri de camp magnetic sunt adesea evidentiate prin plasma sclipitoare, deoarece particulele incarcate zboara de-a lungul liniilor de camp magnetic.

Din acest motiv filamantele stralucitoare dau contur petelor solare, regiuni unde plasma este tinuta captiva de intense campuri magnetice si racita. Acolo unde liniile de camp magnetic se intersecteaza, pot elibera eruptii uluitoare de energie, cunoscuta sub denumirea de "flame solare" si chiar explozii mai puternice denumite defulari de masa coronara (CME). O singura CME poate azvarli in spatiu, la viteze uriase, pana la 10% din efectivul coroanei solare (atmosfera exterioara a Soarelui).

Cea mai distrugatoare incalzire globala

Planeta noastra sora Venus are aproape aceeasi dimensiune, aceeasi densitate si aceeasi compozitie cu cele ale Pamantului, iar atunci cand atomosfera sa densa a fost descoperita, vantaorii de extraterestri s-au intrebat daca nu cumva aceasta planeta adapostea jungle luxuriante si viata exotica. In fapt, Venus este o lume incredibil de fierbinte, guvernata de nori abundenti in acid sulfuric. Venus este cu 40 de milioane de kilometri mai aproape de Soare decat Terra, dar acesta nu este singurul motiv pentru care planeta este atat de fierbinte.

Venus a fost "coapta" de fenomenul incalzirii globale. In conditii normale, radiatia solara atinge suprafata planetei, iar aceasta din urma elibereaza o parte din acea energie sub forma de radiatie infrarosie. Dar pe Venus, efectul de sera creat de norii grosi si o atmosfera densa compusa mai ales din dioxid de carbon captureaza caldura si impiedica scurgerea ei in spatiu. Temperatura de la suprafata acestei planete este de 460 de grade Celsius, facand-o sa fie cea mai fierbinte suprafata planetara din sistemul nostru solar.

Cea mai longeviva furtuna

Este o furtuna ce nu da semne ca va inceta prea curand. Marele Punct Rosu de pe Jupiter a fost prima oara observat de astronomul italian Giovanni Cassini in 1665; in timp ce observarile au fost sporadice in secolele ulterioare, 18 si 19, multi astronomi cred astazi ca furtuna a ravasit terenul jupiterian vreme de 345 de ani din momentul primei sale documentari. Imensa furtuna este de dimensiunea a trei Pamanturi, iar vanturile sale ating viteze de pana la 650 km/h. Cum s-a mentiunt activa peste secole?

Baker si Ratcliff explica cum energia furtunii vine din interiorul planetei Jupiter si de la vartejuri mai mici de la suprafata. "In mod remarcabil, interiorul lui Jupiter asigura cu 70% mai multa energie plafonului superior de nori decat primeste planeta de la Soare", scriu autorii. "Asemenea unui urias compresor de aer, contractia gravitationala genereaza presiuni intense si caldura in interiorul planetei. Puternice furtuni cu descarcari electrice din atmosfera jupiteriana canalizeaza o buna parte din aceasta caldura inspre portiunea superioara a norilor". Furtunile mai mici sunt devorate de Marele Punct Rosu, ceea ce ii permite acestuia sa se manifeste in continuare.

Seniorii imaginaţiei - concurs Roman SF

2010-09-30T03:37:00.000-07:00

RSFF organizează în perioada 01.06.2010 – 01.06.2011 un concurs cu premii adresat scriitorilor români de science fiction, amatori sau profesionişti. Scopul concursului este de a promova science fiction-ul românesc atât în ţară cât şi în lume.
Concursul va consta în selectarea unui text de minim 400.000 de semne şi de maxim 600.000 de semne (dimensiune de roman), adică între 200 şi 300 de pagini standard (2000 de semne pe pagină).
Cerinţe principale pentru roman:
Tema: istoria contrafactuală (istoria alternativă)
Personaje: minim trei personaje credibile şi active în text.
Intriga: consistentă şi verosimilă. Acţiunea principală va fi situată în România/Europa. Documentare riguroasă şi bine susţinută. Romanul trebuie să se adreseze pieţelor internaţionale, prin urmare un text cu specific românesc prea pronunţat poate fi defavorizat în procesul de selecţie.
Data limită de depunere a manuscriselor este de 01.06.2011.
Câştigătorii vor fi anunţaţi la sfârşitul lunii august sau începutul lunii septembrie 2011.
Desfăşurare:
Se vor acorda două premii.
Un premiu care va fi stabilit de către un juriu desemnat de SRSFF (componenţa juriului va fi anunţată după ce procesul de jurizare s-a încheiat). Acest premiu va consta într-un contract de reprezentare a autorului cu Bestseller Agency, un contract de editare/tipărire cu Eagle Publishing House, un avans de 1000 (una mie) dolari SUA din contractul de editare/tipărire, traducerea cărţii în limba engleză, website de prezentare pentru roman, fişă de prezentare internaţională, un prim tiraj intern limitat la numărul de Editori Virtuali precum şi distribuţie internaţională prin Amazon.com pentru sistemul Print On Demand şi în varianta digitală pentru utilitarul Kindle.
Un premiu de popularitate care va fi stabilit prin vot de către membrii Grupului de Editori Virtuali înscrişi în Grupul specific (grup care se va deschide la începutul lui septembrie 2010 la Editura Virtuală) şi care vor vota pe site-ul www.edituravirtuală.ro. Acest premiu va consta într-un contract de reprezentare a autorului cu Bestseller Agency, un contract de editare/tipărire cu Eagle Publishing House, un avans de 300 dolari SUA din contractul de editare/tipărire, traducerea cărţii in limba engleză, website de prezentare pentru roman, fişă de prezentare internaţională, un prim tiraj limitat la numărul de Editori Virtuali şi distribuţie internaţională prin Amazon.com pentru sistemul Print On Demand şi in varianta digitală pentru utilitarul Kindle. Costul înscrierii în acest Grup este de 39,95 de lei şi reprezintă contravaloarea celor două titluri câştigătoare (unul desemnat de către SRSFF iar celălalt de către Grupul Editorilor Virtuali). În acelaşi timp, înscrierea permite şi votarea textului considerat ca fiind cel mai valoros de către Editorii Virtuali. Prin urmare, în preţul de 39,95 lei se regăseşte atât dreptul de vot cât şi contravaloarea celor două romane. În situaţia în care va exista un singur titlu câştigător (desemnat prin jurizare şi vot), costul înscrierii va reprezenta contravaloarea a două exemplare din volumul câştigător.
În situaţia în care nu va putea fi desemnat nici un câştigător, taxa de înscriere va fi returnată mai puţin o fracţiune care reprezintă taxele de rambursare sau, în funcţie de opţiuni, va putea fi transferată către alt grup de editare virtuală.
Cărţile vor conţine o pagină sau mai multe cu numele, prenumele şi oraşul de provenienţă ale tuturor editorilor virtuali care s-au înscris şi au votat. De asemenea, cărţile expediate celor care au votat vor avea autograful autorului.
Volumul sau volumele vor fi editate de maxim două ori în cinci ani iar tirajele vor fi stabilite de către editură, după consultarea autorului. Bestseller Agency îl va reprezenta pe autor şi va negocia, în numele acestuia, şi alte contracte de publicare în România sau în străinătate, promovându-i interesele.
Cele două volume vor fi tipărite cel mai târziu în luna decembrie a anului 2011.

Regulamentul concursului il puteti afla scriind la adresa de mail: seniorii@srsff.

Notă: în viitor pot surveni modificări de detaliu ale regulamentului. Acestea vor fi anunţate în timp util şi nu vor afecta concursul în substanţă.

Concurs Fotografie Asii

2010-04-20T07:03:00.001-07:00

31 de ani de existenta a Clubului Unesco Quasar Iasi

2010-02-19T09:41:00.000-08:00

Sambata, 20 februarie 2010, membri Cenaclului Quasar, al Clubului Unesco Quasar Iasi, va invita sa luati parte la scrierea unei noi pagini de istorie a existentei lui.

Vor fi fata in fata membri care au facut parte din generatia fondatoare din 1979, cu tanara generatie, cativa membri care au reusit sa isi prezinte lucrarile in cenaclu.

Va asteptam!

2012 - A true cataclism? Do you belive in that truth?

2010-02-19T09:34:00.000-08:00

Sedinta de cenaclu inedita - 13 februarie 2010

2010-02-13T05:08:00.000-08:00

Au lecturat:
BOBOC MIRCEA: capitolul noi dintr-un roman - fragment
CHIALDA RADU VASILE: Cartoful fiert si dosarele securitatii - fragment din nuvela

vizionare film documentar (Global Worming - All Gore), comentarii si discutii despre incalzirea globala, solutii si perspective legate de fenomenul climatworming si dezinformarea ca sursa de confuzie asupra realelor probleme ale Pamantului.

...

Urmatoarea sedinta va avea loc la Sala de Conferinte a CCS Iasi sub egida a 31 de ani de existenta a cenaclului

Va asteptam!

CONCURS HELION - TIMISOARA

2010-02-13T04:53:00.001-08:00

Sesiunea Helion

Comunicările pentru cele două teme ale sesiunii din cadrul aniversării celor 30 de ani ai Helionului se vor transmite pe mail până la data de 2 martie a.c.
Acceptul comunicărilor asigură acoperirea tuturor cheltuielilor de transport, cazare şi masă din partea organizatorilor. Comunicarea acceptului se va face telefonic sau prin mail până la data de 5 martie a.c.

DETALII AICI
.
PRECIZARE: textele propuse sa nu fie mai lungi de 15.000 de semne.

Helion — 30 de ani

Programul aniversării a 30 de ani de la înfiinţarea clubului Helion
.
Ziua I, vineri, 19 martie
ora 12.30 :: S.F.-ul timişorean în context naţional şi european. Dezbatere condusă de Cornel Ungureanu şi Lucian-Vasile Szabo
ora 15.30 :: Expoziţie de artă plastică: Omul invizibil văzut de elevi ai Liceului de artă Timişoara
ora 16.00 :: Trecute clipe. Mărturii despre întâmplări şi fapte din istoria clubului Helion
ora 17.00 :: Vernisajul expozanţilor Traian Abruda, Radu Cleţiu şi Cătălin Negrea
ora 17.30 :: Feţele viitorului între ficţiune şi prognoză (un meci intrat în prelungiri) – comunicări
ora 19.30 :: Prezentarea ultimelor apariţii Helion şi Biblioteca Nova (2010), filme de scurtmetraj realizate de Adrian Chifu şi Lucian Ionică
ora 20.30 :: Balul S.F.
.
Ziua a II-a, sâmbătă, 20 martie
ora 10.00 :: Trecute clipe. Mărturii despre întâmplări şi fapte din istoria clubului Helion
ora 10.45 :: Via nanotehnologia, conferinţă susţinută de fizician drd Marius Chiriţă
ora 11.30 :: Tipologii ale războiului în S.F.-ul modern – comunicări
ora 15.30 :: Concluzii ale sesiunii de comunicări
ora 16.00 :: Alte Românii. Între provocare şi divertisment, prelegere şi dialog cu Mircea Opriţă
ora 17.00 :: Trecute clipe. Mărturii despre întâmplări şi fapte din istoria clubului Helion
ora 17.30 :: De ici, de colo, fragmente în lectura autorilor publicaţi în revista Helion
ora 20.00 :: Revoluţii, proiecţii audio-vizuale laser realizate de Adrian Bancu
ora 20.45 :: Dance on Back, spectacol muzical semnat de Mihai Alexandru

Grupaj foto - Space

2010-01-31T02:45:00.000-08:00

Tristul şi crudul umor al unui autor-personaj pe nume Vincent

2010-01-30T02:49:00.001-08:00

Unele paradoxuri ale (post)postmodernului Lucian Merişca

de Adrian Marin

Recent, am avut ocazia sa citesc un volum de proza, un meta-roman de tip "1001 de nopti", semnat Lucian Merişca. Mã refer la cartea acestuia, Vincent & Karlenstein. Moarte bunã, copii!, apãrutã la Editura Bastion. Umor, horror şi SF, iatã o mixturã greu de gãsit dar şi la fel de greu digerat. Totul dupa o reteta post-postmoderna neomologata. Desigur cã nu orice cititor neavertizat poate îngurgita, sã mi se ierte limbajul digestiv, un asemenea amestec literar. Totuşi, Lucian Merişca a reuşit sã obţinã un compus excelent. Un fel de ghimbir literar, piperat, iute si dulce in acelasi timp. În ceea ce mã priveşte, voi încerca mai departe sã discut un pic nu atât produsul în sine, rezultat al reţetei scriitorului, cât sã ghicesc mai degrabã care au fost unele din intenţiile acestuia. Disimulate în text, dar şi mai mult aiurea, în afara acestuia, printre randuri sau chiar in spatele lor. Oricum, nici o discuţie în preajma unui text nu se poate substitui lecturii acestuia. Iar textele lui Lucian Merişca din acest volum nu sunt deloc lipsite de cele mai tari condimente şi mirodenii ale literaturii recente.

În urma contactului direct cu scriitura autorului ieşean şi, totodatã, cu ajutorul unui scurt ocol prin canoanele teoretizãrii SF-ului, dar şi prin alte locuri mai mult sau mai puţin obscure, am ajuns la o concluzie paradoxalã. Pe scurt, ca sã anticipez, Lucian Merişca este postmodern prin scriiturã, dar şi oarecum împotriva curentului respectiv, lucru vizibil si prin ambiţiile sale mãrturisite prin alte pãrţi.

Fie de catre critici, fie de catre unii autori consacraţi, Lucian Merişca a fost comparat cu o mulţime de figuri ale literaturii. Ceea ce aratã cã este, spre lauda acestuia, greu de clasat, adicã de îmbalsãmat. De pildã a fost apropiat de Jonathan Swift, Lewiss Carroll, Gabriel Garcia Marquez, Stephen Baxter ş.a. Eu însã l-aş compara un pic cu regizorul şi scriitorul Tim Burton. Poate prin bizareria transgresiunii graniţelor dintre umor şi horror, ori prin reluarea în cheia parodicã a clişeelor din SF (ca în Mars attacks!). Totuşi, în primul rând am recunoscut câteva trãsãturi ale unui personaj simpatic dintr-un scurt-metraj al lui Tim Burton, Vincent (1982). Comicul acelui filmuleţ provine din aspiraţia unui bãieţel pe nume Vincent Maloy de a fi precum actorul Vincent Price. Adicã, de a trãi ca în lumile sumbre imaginate de Edgar A. Poe. Doar cã realitatea nu prea se conformeazã reveriilor sale întunecate… Şi mai trebuie sã recunosc cã unele „scene tari” din volumul lui Lucian Merişca sunt demne, prin sadismul acestora, de scenariul unui film precum Saw!

Este caracteristic scriturii postmoderniste sã refuze, dintr-o mare incredulitate (scepticismul e ceva mai complex!), orice formã de convenţie, meta-narativã ori moralã. Pe de altã parte stilul, manierismul literar, şi ne gândim la semnificaţia adusã de R. Hocke celui din urmã termen, au prioritate în faţa conţinutului propriu-zis. Lucian Merişca în schimb vâneazã şi altceva. Şi anume salvarea unui conţinut, a unui real. Vom vedea imediat.

Dar sã evidenţiem un pic câteva repere teoretice ale postmodernismului, necesare aici. Textul postmodern nu se vrea o reprezentare criticã a realitãţii. El are o tendinţã catastroficã, a prãbuşirii (şi nu învãţãm noi încã de la naştere mai întâi cãderea, cum ne-a arãtat G. Durand?) şi a autodezvãluirii sale ca simplu simulacru. Idee care, dupã ce a fost „suptã” de la Philip K. Dick, a fost exploatatã maximal de Jean Baudrillard, asupra cãruia vom insista puţin, sper cu folos. Acesta vorbeşte despre patru faze succesive ale perspectivei asupra imaginii, începând cu reflectarea unei realitãţi profunde, şi terminând apocaliptic cu situaţia în care aceasta nu mai întreţine nici un fel de raport cu nici un fel de realitate. Imaginea nu-şi este decât propriul simulacru pur. Aceastã situaţie reflectã faptul transmigraţiei de la semnele care disimulau totuşi ceva (o teologie a adevãrului, a secretului) la cele care disimuleazã faptul cã nu mai existã nimic. Recunoaştem uşor nihilismul din spatele acestei fenomenologii a simulacrului. În lipsa unui real, Baudrillard preferã sã vorbeascã despre un hiperreal. Ce se petrece de fapt la Lucian Merişca? Discursul sãu scriitoricesc trãdeazã atingerea acestei fenomenologii a simulacrului. Pastişele, clişeele SF-ului, une ecriture schizophrenique, mozaicul narativ ne dezvãluie prezenţa postmodernismului. Şi totuşi…Lucian Merişca a propus un concept mult îndepãrtat, nu şi formal, de acela al hiperrealului baudrillardan, cel de postrealitate. Postmodernismul respinge prezenţa tutelarã a autorului. Lucian Merişca încearcã, pe de altã parte, sã salveze autorul, fie şi prin procesarea realitãţii cu scopul „obţinerii unui mesaj estetic personalizat (sublinierea mea - A.M.)”. Îndepãrtarea lui Lucian Merişca de principiul postmodernist al penuriei de realitate se face simţitã chiar în miezul crezului sãu estetic.

Aş mai adãuga cã umorul negru practicat de Lucian Merişca ascunde mult mai mult decât, sã zicem, dorinţa de a face haz de necaz. Ascunde vechea noastrã angoasã metafizicã, cea a conştientizãrii trecerii timpului, a vecinãtãţii morţii. Întâlnim deseori la autor o ciudatã thanatofobie care tinde sã împrumute masca thanatofiliei. Şi spune un personaj undeva cã veselia este de fapt „o tristeţe disperatã”. Simţim o prea mare sinceritate în textele lui Lucian Merişca ce ne cere sã gândim gândul personajului ca fiind de asemenea şi unul intim creatorului. Care personaj este si el un autor... Iar autorul, este si el un personaj...

Revenind iarãşi la Baudrilliard, vedem cum acesta face câteva comentarii în marginea prezenţei unui loc „infestat” de imaginile-arhetip ale copilãriei, şi anume Disneyland-ul Americii. Acesta nu este decât un „joc de iluzii şi fantome”, un loc creat pentru a regenera ficţiunea realului, ne avertizeazã Baudrillard. Mai mult, nu ne mai este dat sã regãsim nici cea mai mãruntã formã de nostalgie pentru inocenţa pierdutã a imaginarului copilãriei. Cãci, Disneyland-ul nu mai gãzduieşte decât un imaginar debil, de o „degenerescenţã infantilã”. De fapt, cum altfel aş putea sã înţeleg, fãrã reacţii adverse, acel „Moarte bunã, copii!” din titlul cãrţii?…

Ar mai fi ceva. Nu ştiu dacã Lucian Merişca şi-a propus vreodatã sã-şi vindece cititorii de unele „boli”, precum credulitatea excesivã sau lipsa de interogaţie metafizicã, prin textele sale. Dar mi-e clar cã acestea pot avea un sens terapeutic ascuns. Desigur, acest gând al meu îşi trage seva tot dintr-o altã realizare a autorului. Am în vedere lansarea şi aplicarea concretã de cãte acesta a unui termen neconvenţional, acela de metafizici practice.

Unele referinţe livreşti:

a. Baudrillard, Jean – Simulacru şi simulare, Ideea Design & Print Editurã, Cluj, 2008

b. Opriţã, Mircea – Istoria anticipaţiei româneşti, Editura Feed Back, Iaşi, 2007

c. The Cambridge Companion to Science Fiction, Edited by Edward James and Farah Mendlesohn, Cambridge University Press, 2003

Revenire la Pod Pogor Fiul - An cultural 2009 -Cronică de cenaclu

2010-01-30T02:01:00.000-08:00

După o perioadă destul de lungă, aproximativ 6 luni, Clubul Unesco Quasar a revenit la vechia locaţie, în care îşi desfăşura activiţăţile, în Sala Pod Pogor Fiul...

Au lecturat:

1. Lucian Merişca (eseu)

2. Mircea Boboc (proză)

Noutăţi culturale:

1. Prelecţiunile Junimii, 29 ianuarie 2010, Prelecţie Profesor de Istorie Adrian Cioroianu; Reconfigurarea influenţelor ruseşti în contextul istoric actual - anti şi pro Rusia contemporană;

2. Prezentare de carte: Petru Frăsilă - Libertatea presei de azi - Ziarist Interzis;

3. Dan Doboş - activitatea de publicist; cum se face literatură profesionistă în România de azi; a doua ediţie din romanul Abaţia;

4. înfiinţarea Cenaclului Junimea Nouă: Daniel Corbu, şi Liviu Apetroaei;

5. Prelegerile Academiei; Academicianul George Popa, despre eminescologie - reinterpretări;

Siteza culturală anului 2009

1. Anul Darwin

2. Cercetările pe genom s-au accentuat - descoperiri în domeniul genei îmbătrânirii

3. Redescriere Acceleratorului de la Geneva - studierea neotrinului, element în materia Găurilor Negre

4. Problema climatică şi ecologică a topirii gheţarilor

5. Inventarea oamenilor de cultura care s-au stins (au murit) in acest an

Ordinea de zi 23 ianuarie 2009

2010-01-23T01:56:00.000-08:00

Lectură:

Radu Vasile Chialda - (eseu)

Mircea Boboc (proză)
Luminiţa Manole (povestire)

Noutăţile culturale:

1. Apariţia noului volum al revistei Gând Românesc - prezentare a lui Ciprian Şoptică

2. Apariţia noului volum al revistei Dacia Literară într-un nou format

3. Prezentarea cărţii Good Fiction Guide de Jane Rogers - prezentare de George Ceauşu

4. Prezentarea volumului doi din seria Jules Verne

5. Zilele Junimii 90 - desemnarea Clubului Unesco Quasar, sigurul cenaclu săptămânal ieşean

6. Apariţia ediţiei a doua a volumului de versuri Tonomatul cu vise a lui Radu Vasile Chialda

Momente organizatorice:

1. Pregătirea unei convenţii naţionale

2. următoarea şedinţă urmează să aibă loc la sala Pod Pogor Fiul (Muzeul Literaturii Române)

Afis cenaclu 5 decembrie 2009

2009-12-09T03:37:00.000-08:00

Cenaclul Quasar – sedinta din 20 iunie 2009

2009-09-07T09:53:00.000-07:00

În data de 20 iunie 2009, Cenaclul ieşean Quasar, coordonat de George Ceauşu, s-a desfăşurat într-o locaţie improprie lui: Casa de Cultură a Studenţilor, Iaşi. A fost o şedinţă accentuat polemică, pentru început participanţii exprimându-şi nemulţumirea legată de modul în care s-a desfăşurat, cu o seară înainte, Prelecţiunile Junimii (în curtea Casei Pogor a Muzeului Literaturii Române din Iaşi), care l-au avut, ca invitat de onoare, pe poetul Adrian Păunescu. Părerea unanimă a fost aceea că Adrian Păunescu a monopolizat acţiunea, atribuindu-şi merite exagerate, în privinţa activităţii lui culturale din epoca comunistă. Mai mult decât atât, el a minimalizat importanţa altor scriitori ai acelei perioade, a altor mişcări literare. Discuţiile au durat mai bine de o oră, cu toate că această problemă nu a fost prinsă, dinainte, în prdinea de zi, ceea ce a făcut ca unele voci din cenaclu să-şi exprime nemulţumirea. Am selectat, din multitudinea de opinii exprimate, pe aceea a domnului Dumitru Grumezea, care are meritul de a fi mai sistematică (nu şi restrânsă), motiv pentru care o şi redau în format video:

Partea 1:

Partea 2:

Partea 3:

Partea 4:

Cenaclul QUASAR – şedinţa din 27 iunie 2009 – prezentare de carte: ŞOAPTELE GÂNDULUI. POESEME, de Ciprian Voloc (Ed. Princeps Edit, Iaşi, 2009)

2009-09-07T08:02:00.000-07:00

Revenit după un deceniu, în şedinţele cenaclului ieşean, coordonat de George Ceauşu, am avut onoarea de a face cunoscută ultima mea carte – Şoaptele Gândului. Nu am apucat să o prezint, la modul propriu – a fost o şedinţă aglomerată – nici să nuanţez conceptul de poesemă, cel care poate să pară misterios, la o primă vedere. În schimb, chiar de la prima răsfoire a cărţii, George Ceauşu a selectat, o poesemă, pe care a interpretat-o după un model propriu (o grilă interpretativă personală), făcut public, şi el, în şedinţele cenaclului, cu câteva luni în urmă (este vorba de un text pe care nu l-a publicat, încă, intitulat CRITICA CRITICII). În această propunere interpretativă, el se axează pe câteva coordonate atent definite: FLUX IMAGISTIC, CONCEPT CENTRAL, NODURI CONCEPTUALE, pe care le urmăreşte inclusiv în poemul meu, “Eternul lăuntru”, din volumul menţionat. Nu voi intra în detaliile – foarte interesante – ale teoriei lui George Ceauşu, îl voi lăsa chiar pe el să o prezinte, aplicativ, pe baza înregistrării de la faţa locului:

Nu-mi rămâne decât să-i invit, pe pasionaţii de literatură, să frecventeze şedinţele Cenaclului Quasar, când mai zăbovesc prin Iaşi. Merită !

Salutare

2009-08-28T08:05:00.000-07:00

Care mai e programul de vara al Quasarului? Va mai intalniti regulat?

Eu cred ca voiajunge prin Iasi la sfarsitul lui septembrie si mi-ar placea sa trec pe la cenaclu.
Mai exact voi fi acolo pe 26 sept, si e posibil sa fiu si pe 3 oct, dar nu garantez pentru a doua varianta.
Nu mai am poezii dar ceva tot as putea aduce.

Abia astept sa va revad, quasaristi mai vechi si mai noi.

Numai bine,

Marius Ionut

Planetariu, UNIVERSITATEA "AL. I. CUZA" IASI, - Prezentare

2009-08-27T07:09:00.000-07:00

planetariu

Asculta mai multe audio Evenimente

AMINTIRI DIN TABARA ATLANTYKRON

2009-08-24T03:48:00.000-07:00

Grupul din Suceava [foto de Nicole Vasilcovschi]

Programul Academiei internationale Atlantykron continua in forta. Dupa primele zile in care s-au facut introducerile necesare in teoria de lucru a atelierelor, s-a inceput si realizarea unor aplicatii practice, experimentare si testare a unor idei.
Cei mai mici au cateva puncte de atractie, de la consola de jocuri Nintendo Wii unde isi pot testa abilitatile de control al corpului in echilibru, pana la atelierul de Stiinta pt. copii unde se monteaza robotei autonomi si exploreaza stiinta prin joaca.
Continuam sa prezentam imaginile invitatilor nostri, cate una pe zi din partea fiecarui invitat.

Cristian Presura, Heater Caton si Mugur Cornila

Consola Nintendo Wii o atractie permanenta la Atlantykron

La atelierul de dansuri irlandeze se pregateste un spectacol

Atelierul de radioamatori incearca sa comunica cu NASA

Telescoapele in parcarea din timpul zilei asteptand aparitia lunii pline.

Spectacol folk la Atlantykron 2009

INTERNET SCIENCE FICTION DATA BASE

THE AVATAR, CEL MAI BUN FILM SF DIN 2009, DIN DECEMBRIE IN CINEMATOGRAFE

2009-08-24T03:24:00.000-07:00

THE AVATAR

PROBABIL CEL MAI BUN FILM SF SI F DIN 2009

THE LAST AIRBENDER

FILMUL UNEI LEGENDE

Poze din tabara Atlantykron

2009-08-20T06:05:00.000-07:00

Se pare ca tabara a fost invadata de copii, ceea ce nu ne face decat sa ne bucuram de acest fapt.

Poze 2009 - facute de Dana Mironov Banica

Interviu: Ciprian Iulian Soptica in dialog cu bibliotecarul IULIAN MOLDOVAN

2009-08-20T04:31:00.000-07:00

Interviu cu bibliotecarul Iulian Modoveanu
Asculta mai multe audio Diverse

Interviu cu bibliotecarul Iulian Moldoveanu 2
Asculta mai multe audio Diverse

Interviu cu bibliotecarul Iulian Moldoveanu 3
Asculta mai multe audio Diverse

Ploaie de stele cazatoare, fenomen vizibil si din Romania

2009-08-11T22:55:00.000-07:00

O ploaie de stele căzătoare, vizibilă şi din România, poate fi observată în perioada 11-13 august, punctul maxim de vizibilitate fiind atins în noaptea de miercuri spre joi. Potrivit reprezentanţilor Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“ din Bucureşti, ploaia de stele va atinge punctul maxim de vizibilitate în noaptea de 12 spre 13 august, putând fi observată doar din afara oraşului. Astfel, aceştia recomandă amatorilor ca ploaia de stele să fie urmărită după miezul nopţii. Printr-un efect de perspectivă, meteorii, numiţi Perseide, par să provină toţ

Ploaie de stele căzătoare, vizibilă şi din România
Curentul - miercuri, 12 august 2009

Lucian Merisca si Roberto Quaglia, despre internet

2009-08-08T08:02:00.000-07:00

roberto quaglia si lucian merisca, despre net
Asculta mai multe audio Tehnologie

Interviu, Chialda Radu Vasile cu Alexandru Mironov

2009-08-08T07:06:00.000-07:00

chialda radu vasile si alexandru mironov 1
Asculta mai multe audio Evenimente

Chialda Radu Vasile si Alexandru Mironov 2
Asculta mai multe audio Evenimente

INTERVIU, Ciprian Soptica cu OVIDIU PETCU

2009-08-08T03:52:00.000-07:00

ovidiu petcu - ciprian iulian soptica
Asculta mai multe audio Evenimente

ALEXANDRU MIRONOV, LA IASI, QUASAR 30

2009-08-08T03:48:00.000-07:00

alexandru mironov
Asculta mai multe audio Tehnologie

(TOP) CELE MAI BUNE FILME SF DIN TOATE TIMPURILE - GALERIE FOTO

2009-08-05T05:37:00.000-07:00

"Vânătorul de recompense/ Blade Runner", regizat de Ridley Scott în 1982, cu Harrison Ford în rolul principal, a fost desemnat cel mai bun film SF din toate timpurile, în urma unui sondaj pe site-ul revistei Total Sci-Fi, informează femalefirst.co.uk.

Pe site-ul totalscifionline.com a fost afişată o listă cu 100 de titluri de filme SF, în care s-a impus, în cele din urmă, pelicula "Blade Runner".

Filmul lui Stanley Kubrik din 1968, intitulat "2001: O odisee spaţială", s-a clasat pe locul al doilea, iar locul al treilea a revenit primului episod din franciza "Războiul stelelor", intitulat "Episode IV: A New Hope", lansat în 1977.

Locul al patrulea a revenit primului film din seria "Alien", regizat de acelaşi Ridley Scott, în 1979, care a anunţat, recent, că urmează să filmeze al cincilea episod al acestei francize de succes.

Filmul "Metropolis", legendarul film SF din epoca cinematografului mut, regizat de Fritz Lang în 1927, a ocupat poziţia a cincea.

Această listă cuprinde filme aparţinând genului SF, lansate în peste 100 de ani, dintre care nu lipsesc filmele din anii '70 - "Singur în spaţiu/ Silent Running" (1972), "Omul care a căzut în Pământ/ The Man Who Fell To Earth" (1976) sau "Germenul Andromeda/ The Andromeda Strain" (1971) - , sau filmele clasice ale genului, regizate de Steven Spielberg, James Cameron sau maestrul rus Andrei Tarkovsky.

Topul zece al celor mai bune filme SF din toate timpurile este completat de peliculele "The Day the Earth Stood Still" (1951), "Terminatorul/ The Terminator" (1984), "Planeta maimuţelor/ Planet of the Apes" (1968), "E.T. Extraterestrul" (1982) şi "Solaris" (1972).

Interviu cu George Ceausu despre QUASAR 30

2009-07-29T04:01:00.000-07:00

Interviu apărut in revista Nautilus

Cenaclul Quasar, al carui membru fondator esti, alaturi de Dan si Lucian Merisca, a împlinit 30 de ani de existenta. Cum au fost începuturile? Cine venea la Quasar în primii ani?

Fondatorii cenaclului mai sînt graficianul Radu Gavrilescu, povestitorul Sorin Simion si criticii Doru Pruteanu si Sorin Antohi. As spune ca era mai degraba un club ? înca de la început, fundalul muzical era aproape omniprezent la sedinte si se vizionau filme. În primii doi-trei ani de activitate, se scria si o consistenta cronica a sedintei. Cea din 2 decembrie 1979 este scrisa de Doina Filipescu ? ca sa dau un exemplu. Dintre cei 31 de oameni care erau prezenti în acea duminica, 14 erau studenti politehnisti, doi studenti medicinisti, cinci de la Universitatea „Al. I. Cuza”, alti doi ? absolventi, trei erau elevi, trei au scris în dreptul lor „muncitori” iar alti doi erau profesori.
În privinta continutului activitatii noastre, Doru Pruteanu a preferat înca de la început formula „F, SF si A”, ultima initiala desemnînd avangarda. În colocviul care tocmai a avut loc la Iasi în perioada 5-7 iunie a. c., am încercat „resuscitarea” formulei lui Pruteanu - în sensul ca fantasticul e trecutul, SF-ul prezentul, iar avangarda, viitorul artei. Daca îti amintesti structura almanahului „Fantastic Magazin”, 1 (Casa de Cultura a Studentilor, 1981), cele trei sectiuni sînt prezente ca atare, iar persoanele invocate de mine ca fondatori figureaza în colectivul de redactie.
Si colaborarea cu Sorin Antohi a fost esentiala pentru cei care nu aveau competenta filologica (între care ma numaram si eu). Desi trecea destul de rar prin cenaclu, Sorin ne aproviziona cu texte si, de asemenea, lua texte pentru publicare la „Dialog” si „Opinia studenteasca”. În 1986 am scos împreuna cu el suplimentul„Holograma” al revistei „Dialog”. Sa nu uitam ca, împreuna cu Virgil Scurtu, Sorin fondase la Casa de Cultura a Studentilor din Iasi cercul de astronomie„Urania”, ai carei membri s-au mutat apoi in corpore la „Quasar”.

Cum era Dan Merisca? Ce a însemnat el pentru Quasar si pentru sefeul românesc?

Dan a lucrat mai întîi ca inginer electro la vreo doua fabrici de zahar din Moldova si, cam prin 1984, a devenit referent cultural la Casa de Cultura a Studentilor din Iasi, profesie pe care a exercitat-o pîna în 1991, la sfîrsitul scurtei sale vieti. Dan a editat primul almanah de science fiction din România, Fantastic Magazin (1981), prima publicatie informativa pentru fandomul românesc de SF, infzinul “Quark” (1982-1990), buletinul de teorie si critica literara “SF Contact” si alte cîteva publicatii. A fost scriitor, traducator, antologator, instructor de dans si organizator nu numai al sedintelor „Quasarului”; prin 1990 coordona si activitatea altor cluburi, între care „Invent Terra Nova” si „Quasar dance”. A organizat înainte de 1990 doua conventii nationale de SF (1981 si 1986) si doua tabere de creatie (în 1984 si 1986).
Dupa parerea mea, conventia din 1986, la care au participat peste cinci sute de oameni (luînd în calcul si publicul de film) a fost si a ramas un vîrf al conventiilor SF românesti. A initiat, împreuna cu Stelian Neagu, tabara de creatie Guranda (cu editiile din 1981-1983), fiind si în colectivul fondator al taberei „Atlantykron” (cu o prima editie în vara lui 1989) si, în general, sprijinea ideea revelioanelor SF, organizînd vreo cîteva. Pentru science fictionul românesc, Dan a însemnat un model de organizare si un garant al calitatii ? pentru ca mai totul îi iesea bine, desi în anumite domenii stiintifice sau artistice pe care le frecventa nu avea competenta. Îl salvau însa spontaneitatea si competenta comunicativa înnascuta.

Hai sa ajungem în zilele noastre. Tot asa sînt sedintele, cum erau pe vremuri? Crezi ca rolul cenaclului a ramas neschimbat si acum, în era internetului, cînd, iata, AtelierKult functioneaza virtual, adunînd tineri scriitori de limba româna din toata lumea?

Fara texte, cenaclul este o forma fara continut. Ceea ce ne-a tinut legati unii de altii, saptamîna de saptamîna, au fost textele si tematicile pe care le-am discutat. Mai tot timpul am avut de citit, în special texte eseistice si lirice ? am propus la lectura de cenaclu si lirica, atragîndu-mi critici din partea unora ca parasesc teritoriul F ? SF. Trebuie sa recunosc însa ca anii 2007 si 2008 textele de fictiune apareau foarte greu în cenaclu ? sa zicem o povestire la trei-patru saptamîni. Daca nu aveam mai mult de opt oameni la o sedinta, mergeam cu ei la o bere si „deliberam” acolo probleme spinoase de tipul „cine plateste berea sau cafeaua”. Sînt convins ca ritmul saptamînal îsi are o anumita reprezentare pe scoarta cerebrala, dar ritmul lunar, nu. Deci am refuzat cu obstinatie sa raresc sedintele, asa cum ma sfatuiau Lucian Merisca si Vlad Frânghiu, colaboratorii mei apropiati.
Mergeam ca un robot la cenaclu ? mai degraba sa-mi iau cu amicii cafeaua de sîmbata ? pîna cînd, în luna aprilie 2009, a aparut un reviriment: un singur student filolog a început sa ofere, saptamîna de saptamîna, o nuvela SF sau F la lectura în cenaclu! O nuvela la care lumea nu tropaia dupa cinci minute, ci asculta cu sfintenie timp de o ora! Apoi textele noi de fictiune sau non-fictiune au început sa curga în valuri. Au aparut si cîtiva buni vorbitori, punîndu-mi în dificultate luarile de cuvînt: în calitate de coordonator, mizam pe vocea mea de profesor prin care îi puneam la punct mai pe toti. Brusc, oamenii au început sa conteste modul de organizare a sedintelor si i-am rugat si pe ei sa se implice mai mult. Astfel ne-am putut organiza si actiunea de primavara cu participare nationala (Colocviul „Iasi 600 + Quasar 30”). Pîna la urma ne-a prins vara, dar ne-a cuprins si febra activitatii creatoare.
Comparatia unui cenaclu cu un atelier pe Internet este, totusi, greu de sustinut, în ciuda faptului ca ambele sînt activitati creative. Internetul este un rai al grafomanilor (afirmatia nu-i vizeaza pe membrii Atelierului Kult, în mare majoritate autori recunoscuti). Un spectacol oral este altceva decît un format de dezbatere electronic ? chiar si în cinci minute, îti poti forma o imagine mai clara asupra personalitatii autorului.
Mi-e teama ca oralitatea este pentru lumea literara o componenta mult mai importanta decît s-ar crede, din cauza ca publicul larg este masiv orientat spre bîrfa si spre reprezentare hiperbolica a artistului. O mare parte a lumii literare românesti functioneaza într-un model semiotic „defect”: autorul îsi prezinta cu emfaza cartea, editorul, criticul sau publicistul fiind complet uitati. Lipsesc comentatorii specializati de poezie, proza, eseu sau de stiinta, arta si religie ? atît de necesari într-un rastimp al interdisciplinaritatii.
Un sistem în care toata lumea comenteaza pe toata lumea nu conteaza pentru noi decît ca timp pierdut. Clubul nostru a ramas singurul cenaclu din cadrul Muzeului Literaturii Române ? din cauza ca noi am considerat ca activitatea literara cuprinde un spectru larg de competente, fiind una destul de specializata. Tematizînd fiecare sedinta si chiar discutînd tematica de pe afis, am reusit sa evitam batutul apei în piua. Am izbutit sa impunem „sfertul academic”, ceea ce înseamna ca începem cel tîrziu la orele 11.15 iar pe la 13.30, cel mult, ne gîndim sa plecam acasa sau sa ne continuam excursul la o bere. Textele slabe strecurate la lectura sînt brutal întrerupte de publicul cam galagios ? asta este jumatatea plina a paharului. Pe de alta parte, pot citi la sedinte numai cei care au furnizat textele macar în varianta electronica si figureaza pe afis.

George Ceausu, Lucian Merisca, Dan Dobos, Catalin Sandu, Marian Coman sînt cîtiva dintre quasaristii care au publicat carti. Mai sînt si altii? Generatia tînara cum se prezinta? Spune-mi cîteva nume pe care le recomanzi editorilor.

La ora actuala, oferta literara a „Quasarului” este destul de larga, mai ales în privinta generatiei tinere. În poezie s-au ilustrat Bogdan Baghiu, Daniela Badarau, Paul Gorban si Adriana Moruzi; în proza, Mircea Boboc, Cristian Bodnarescu, Felicia Ceausu, Marius Iurascu si Matei Hutopila; în textul dramatic, Ciprian Soptica si Luminita Manole; în eseu si studiu stiintific, Radu-Vasile Chialda, Horia Chiriac, Paul Sava si Nicole Vasilcovschi.

Am lasat la final manifestarea aniversara din 5 – 7 iunie. Cum a fost?

Peste asteptari. Sper sa va pot furniza un comentariu mai larg legat de acest subiect. Ca idee, ura fata de Nicolae Manolescu si alti istorici literari care nu ne recunosc existenta ne-a unit pe toti.

Si o întrebare personala: ce mai scrie George Ceausu? Pe cînd o noua carte?

Oralitatea în cenaclu este cu dublu tais: în cei treizeci de ani de activitate, „Quasarul” s-a „fosilizat” doar în doua antologii de povestiri. Si mie mi se întîmpla ca, pe masura ce vorbesc mai bine în public, sa scriu mai putin. Scriu în primul rînd studii de filosofia mintii, stiinta cognitiei, logica si semiotica, pentru ca m-ar interesa sa nu ramîn conferentiar pîna la pensie, ci sa si evoluez pe linie didactica. Proiectele mele literare sînt destul de nebuloase, nu prea stiu cum sa-mi grupez povestirile si nuvelele aparute pîna acum, iar un roman aflat în proiect, „Om contra biomat”, era în proiect si acum zece ani. Sa zicem ca voi fi multumit la sfîrsitul acestui an daca îmi voi sistematiza într-un volum studiile de teorie si critica literara si daca va aparea, tot în 2009, romanul pentru copii si tineret „Echipajul Val-Vîrtej se întoarce”, publicat cîndva în foileton în suplimentul „Argonaut” al „Convorbirilor literare”. Va amintiti, cred, de autorul colectiv, înteleptul chinez Cea Frîn Ska (George Ceausu, Vlad Frânghiu si Dan Merisca).

Nota: O varianta prescurtata a acestui interviu a aparut în Observator cultural, nr. 222 (480), 25.06.2009

Vezi galerie foto: quasar 30 de Chialda Radu Vasile in Nautilus

INVITATIE LA CONCURS DE PROZA SF SI FANTESY

2009-07-27T04:52:00.000-07:00

În cadrul Atelierului de SF din tabăra Atlantykron 2009 (31.07 – 9.08.2009) se organizează un concurs de literatură F&SF cu texte aduse de-acasă.

Textele, printate în două exemplare, se vor preda în tabără domnului Aurel Cărăşel pînă duminică, 3 august, ora 20.

Concursul va fi dotat cu premii în cărţi oferite de editurile româneşti. Textele premiate vor fi publicate în revista Nautilus.

Michael Haulica

Istoria cenaclului quasar ... (Lucian Merisca)

2009-06-29T04:43:00.000-07:00

Lucian Merişca la Utopiales, Nantes (2006)

Lucian Merişca, scriitor, ziarist, realizator de emisiuni la Radiodifuziunea Română şi medic este fondatorul cenaclului ,,Quasar", împreună cu fratele său, Dan Merişca. Cine va avea ocazia să caute în ultima ediţie a enciclopediei mondiale a SF-ului autorii Jon Clute şi Peter Nicholls va găsi acolo numele lui Lucian Merişca, Dan Merişca şi George Ceauşu. Să mai menţionăm că Lucian Merişca a semnat un contract cu prestigioasa editură Atalante din Franţa şi cu cea mai cunoscută editură din SUA, Thor Books, New York.

Cristian Bodnărescu: Lucian, ţinând cont că eşti fondatorul cenaclului literar Quasar, fă o scurtă istorie a cenaclului, aducând în lumină momentele lui culminante, revenind, treptat, la prezent.

Lucian Merişca: Îţi spuneam, într-o discuţie anterioară că noi, cei din cenaclul Quasar, sau Clubul Unesco Quasar ori Cenaclul de Anticipaţie, cum vrem să-i spunem, avem o a doua familie acolo în Quasar, o familie care datează de 27 de ani, din 1979, unii având chiar probleme cu familia lor reală din cauza acestei familii imaginare numită Quasar. În momentul de faţă, chiar dacă am vrea să ne scoatem de pe spate eticheta de SF-ist şi de quasarist e destul de dificil. Chiar dacă eu mă ocup de minorităţi, tu de muzică şi poezie, alţii de eseuri, şi aşa mai departe s-ar putea să rămânem cu această etichetă adânc imprimată. Nu pot spune că n-am avut succese şi satisfacţii, pentru că, în fond, poate cele mai mari satisfacţii şi fericiri mi le-a adus ceastă legătură cu SF-ul şi legătura quasaristă, eu împreună cu fratele meu fondând cenaclul Quasar. Fratele meu, Dan Merişca a fst fondatorul de bază, alături de alţi membri Cenaclului Quasar, Cenaclu de Anticipaţie cum spuneam atunci, la Casa Studenţilor. Acum suntem mai mulţi la Muzeul Literaturii Române decât la Casa Studenţilor. Puţini ştiu că arhicunoscutul scriitor şi ziarist Cristian Tudor Popescu a fost format de către Dan Merişca şi de mediul găsit la Quasar şi la taberele de SF organizate de cenaclul Quasar şi de către Dan Merişca. Cristian Tudor Popescu recunoaşte acest lucru, simţindu-se în continuare foarte ataşat de memoria fratelui meu. Printre cei care sunt foarte bine cunoscuţi, sunt trupa Diveritis. O bună parte din ei, cum ar fi Toni Grecu sau Cristian Greţcu au fost membri Quasar. Au organizat spectacole şi au compus texte de SF, fiind ataşaţi de clubul nostru de Sience Fiction. Mai nou, fapt care iarăşi nu se cunoaşte, ministrul de externe Mihai Răzvan Ungureanu a fost la cenaclul Quasar şi a citit o proză SF, eu fiind prezent. Deci, şi el este autor de SF şi este un bun prieten de-al nostru. La Ministerul de Externe este şi Sorin Simion, şi el mebru fondator al cenaclului Quasar. Acum ne prindem bine că avem legături cu stânga şi cu dreapta politicii pentru că, în privinţa stângii, toată lumea ştie legăturile cu Alexandru Mironov, care este un vechi fan şi scriitor SF. Am avut nenumărate întâlniri, vreme de 30 de ani, jumătate din ele fiind organizate de Dan Merişca. Apoi, Dan Merişca dispărut, după cum ştie lumea, intrând în legendă. Noi am continuat opera în măsura ăn care am putut. George Ceauşu şi Lucian Merişca. George Ceauşu este principalul fondator al mişcărilor SF de la Iaşi.

Cristian Bodnărescu: Care sunt principalii membri Quasar care încă activează?

Lucian Merişca: George Ceauşu, preşedintele, Vlad Frânghiu, vechi, Dumitru Pruteianu, care numai este, Cristian Bodnărescu, care este foarte activ, membru care este mândria noastră, Nicole Vasilcovschi, mândrindu-ne şi cu ea, o tânără poetă studentă, la fel ca şi Cristian Bodnărescu.

Cristian Bodnărescu: Menţionează principalele manifestări şi publicaţii Quasar.

Lucian Merişca: Noi, cei de la Quasar participăm la convenţii europene şi mondiale de SF. Acum vin de la o convenţie europeană foarte importantă, Utopial care s-a ţinut la Nantes, în Franţa. O parte dintre noi am publicat şi în străinătate. Referindu-mă la trecutul şi prezentul apropiat, sunt puţine manifestări SF în ţară. Dacă în anii '80 erau 80 de cenacluri şi era aproape în fiecare lună o întâlnire de SF într-un loc sau în altul din ţară, actualmente sunt 4 grupuri de SF în România. După revoluţie eram pe locul 4 în Europa după: englezi, germani şi francezi. Acum stăm prost, fiind câteva activităţi în ţară. Este întâlnirea aceasta quasar de toamnă, întâlnirea quasar de primăvară şi tabăra de SF de pe dunăre Atlanticron, de lângă Cernavodă, care este tabără internaţionale. Şi la noi de multe ori au fost organizate întâlniri internaţionale. Timişoara văd că se mişcă acum, în primul rând. La cenaclul Helion din Timişoara se organizeză în ultimul timp tot felul de activităţi. Sunt Zilele Quasar organizate de Dan, apoi de George Ceauşu, sunt taberele SF pe care le-am organizat. Sunt taberele SF pe care le.am organizat cu mai multe ocazii, organizate de fratele meu, Dan Merişca. Am organizat tabere SF împreună cu cei din judeţul Botoşani la începutul anilor '80 în Codrul Guranda, apoi la Strunga şi Bucium. Mai târziu am ajutat pe alţii să organizeze în alte locuri din ţară, ajutorul principal venin de la Dan. Memorabile sunt întâlnirile noastre naţionale organizate de Dan şi de Florin Antohi în 1981 şi 1986. Iată, anul acesta se împlinesc 20 de ani de la acea întâlnire foarte importantă, la care a participat Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Mihai Şora, Liviu Antonesei şi alte nume cunoscute. În ghettoul nostru puteam vorbi nestingheriţi de: utopie, distopie, antiutopie, contrautopie, care puteau polemiza cu ideologia comunistă a vremurilor.

Cristian Bodnărescu: Spuneţi cum lupta lumina quasariană împotriva întunecimii comunismului, ţinând cont că era, probabil, singurul cenaclul care ducea o asemenea luptă deschisă.

Lucian Merişca: Cenaclul Quasar lupta împotriva dictaturii prin mijloacele specifice de atunci. Nu putem spune că s-au făcut acţiuni directe, pentru că am fi ajuns imediat la închisoare. Niciodată nu am făcut compromisuri. Toate publicaţiile noastre nu i-au dedicat prima pagină lui Ceauşescu sau congresului nu ştiu cât al partidului. Din contră, eu am putut să public proză dizidentă în occident în 1987, deci asta se întâmpla cu 2 ani înaintea prăbuşirii regimului comunist. În general, tot SF-ul din România nu a făcut compromisuri. Ni se sugera să scriem despre muncitori ori daci, dar era destul de dificil să scrii în SF despre muncitori ori daci. A fost o subversiune subversivă de SF. Aici, la Iaşi s-a lansat primul almanah SF românesc care s-a numit ,,SF Magazine", în 1981. Apoi, au apărut 4 numere de reviste de critică literară SF, de teorie literară SF şi de istoria SF-ului scoase de Dan Merişca, numite ,,Contact SF", primele din ţară. Tot Dan Merişca a scos primele ,,news zine", news data, mici ziare care circulau între noi, bârfe sau alte informaţii. Aceste mici ziare SF întreţineau relaţiile dintre cele 80 de cluburi de SF, mai multe decât judeţele ţării. Am organizat un turneu de spectacole de anticipaţie când eram student, apoi, George Ceauşu a scos revista ,,Holograma", am scos antologii i volume personale şi în cei 30 de ani am avut 27 de scriitori, deci nu a fost inutilă această şcoală de quasar.

Cristian Bodnărescu: Ce le transmiţi cititorilor ziarului,,Sever Press"?

Lucian Merişca: Îi felicit că au ales să citească un ziar greu şi nu alte prostii comerciale. Şi eu citesc acest ziar, l-am găsit pe net căutând numele tău, Cristian Bodnărescu. Multă împlinire şi să continue sprijinirea lucrurilor inteligente şi nu a superficialităţii.

Cristian Bodnărescu: Descrie-l pe Dan Merişca, din prisma fratelui.

Lucian Merişca: Lumea îşi aduce aminte că a încercat să facă cât mai multe în cât mai multe domenii şi poate că asta i-a epuizat timpul şi energia. Să nu uităm că el coordona activităţile din Casa Studenţilor ca instructor, începând de la rock-erii din subsol, Stud Bar cum se cheamă acum până la yoginii sau dianetica din camera 66 sau SF-ul, cenaclul Quasar, Saa Azur sau fotocineclub, apoi s-a ocupat de break dance. Puţini ştiu acum, dar am casete care pot dovedi că Dan a organizat cele mai bune trupe din ţară de break dance şi a luat multe premii în ţară. Şi acum am diplomele. Trupa e Quasar Dance. Există şi Quasar Space Music organizată de Romeo Cozma. Deci, sunt mai multe ramuri quasar orientate spre dans sau muzică, alături de cele tradiţionale, legate de literatura SF, arta SF, ştiinţele de fronteră, tate acestea fiind plecate de la Dan. A încercat să-i ajute pe foarte mulţi şi a rueşit să-i stimuleze. Chiar ducem lipsă acum de un manager care să facă această muncă necesară şi ingrată, între autori şi editori sau publicaţii. Mulţi, cum ar fi Cristian Tudor Popescu care este foarte cunoscut şi care îi datorează pana lui de scriitor şi ziarist lui Dan Merişca, îi datorează mult din cariera lor lui Dan. Legendele care circulă spun că a făcut bine şi după. Nu doresc să intrăm acum în legenda de metafizică. Toţi cei ce l-au cunoscut s-au simţit ataşaţi de an. Nu era genul care să supere, chiar dacă îţi spunea o critică pe faţă, ţi-o spunea cu cea mai bune intenţii şi atunci îţi era de folos. Sufletul lui bun cred că încălzeşte şi acum o parte din celor din Quasar sau celor care trec prin Casa Studenţilor. Chiar îmi aduc aminte că, în vremea în care era ministru a tineretului, Alexandru Mironov, spunea că ar trebui ca denumirea Casei de Cultură a studenţilor din Iaşi ar trebui să fie ,,Dan Merişca". Toate celelalte case de cultură din alte părţi au o denumire, cea din Iaşi nu are.

Dan - Cristian Bodnărescu - Flutur Florina Dorina - Lucian Merişca - Mihaela Merişca (an nou 2006)