Se afișează postările cu eticheta video. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta video. Afișați toate postările



Cateva fragmente din discursul domnului Alexandru Mironov, din 10 mai
2011, Casa de Cultura a Studentilor Iasi, invitat cu ocazia zilele
Clubului Unesco Quasar

de Razvan Dragomirica 

Continue..

Filed Under: , , ,



În data de 20 iunie 2009, Cenaclul ieşean Quasar, coordonat de George Ceauşu, s-a desfăşurat într-o locaţie improprie lui: Casa de Cultură a Studenţilor, Iaşi. A fost o şedinţă accentuat polemică, pentru început participanţii exprimându-şi nemulţumirea legată de modul în care s-a desfăşurat, cu o seară înainte, Prelecţiunile Junimii (în curtea Casei Pogor a Muzeului Literaturii Române din Iaşi), care l-au avut, ca invitat de onoare, pe poetul Adrian Păunescu. Părerea unanimă a fost aceea că Adrian Păunescu a monopolizat acţiunea, atribuindu-şi merite exagerate, în privinţa activităţii lui culturale din epoca comunistă. Mai mult decât atât, el a minimalizat importanţa altor scriitori ai acelei perioade, a altor mişcări literare. Discuţiile au durat mai bine de o oră, cu toate că această problemă nu a fost prinsă, dinainte, în prdinea de zi, ceea ce a făcut ca unele voci din cenaclu să-şi exprime nemulţumirea. Am selectat, din multitudinea de opinii exprimate, pe aceea a domnului Dumitru Grumezea, care are meritul de a fi mai sistematică (nu şi restrânsă), motiv pentru care o şi redau în format video:

Partea 1:




Partea 2:




Partea 3:




Partea 4:


Continue..

Filed Under: , ,





Revenit după un deceniu, în şedinţele cenaclului ieşean, coordonat de George Ceauşu, am avut onoarea de a face cunoscută ultima mea carte – Şoaptele Gândului. Nu am apucat să o prezint, la modul propriu – a fost o şedinţă aglomerată – nici să nuanţez conceptul de poesemă, cel care poate să pară misterios, la o primă vedere. În schimb, chiar de la prima răsfoire a cărţii, George Ceauşu a selectat, o poesemă, pe care a interpretat-o după un model propriu (o grilă interpretativă personală), făcut public, şi el, în şedinţele cenaclului, cu câteva luni în urmă (este vorba de un text pe care nu l-a publicat, încă, intitulat CRITICA CRITICII). În această propunere interpretativă, el se axează pe câteva coordonate atent definite: FLUX IMAGISTIC, CONCEPT CENTRAL, NODURI CONCEPTUALE, pe care le urmăreşte inclusiv în poemul meu, “Eternul lăuntru”, din volumul menţionat. Nu voi intra în detaliile – foarte interesante – ale teoriei lui George Ceauşu, îl voi lăsa chiar pe el să o prezinte, aplicativ, pe baza înregistrării de la faţa locului:





Nu-mi rămâne decât să-i invit, pe pasionaţii de literatură, să frecventeze şedinţele Cenaclului Quasar, când mai zăbovesc prin Iaşi. Merită !

Continue..

Filed Under: , ,



THE AVATAR

PROBABIL CEL MAI BUN FILM SF SI F DIN 2009

THE LAST AIRBENDER

FILMUL UNEI LEGENDE

Continue..

Filed Under: ,



Ne-am intalnit la ora 10 la galeriile Pod Pogor Fiul ale M.L.R. si-am inceput cu lansare de carti si reviste cu specific SF. si F.
Primul cuvant a fost, ca de obicei, al lui George Ceausu, care ne-a introdus in tematica programului.
Dupa scurta introducere a acestuia a luat cuvantul despre cartea sa 11 Septembrie 2001. Mitul, scriitorul italian Roberto Quaglia, care ne-a dezvaluit cateva detalii despre o istorie secreta a acestui eveniment, motivele pentru care a luat decizia de a scrie o carte pe marginea acestui subiect, starnind controverse. Comentarii problematice au fost aduse de catre jurnalistul stiintific Alexandru Mironov, Octavian Petcu, binecunoscutul George Ceausu si multi dintre cei aflati de fata, intr-un numar destul de mare fata de prima zi.



Intrebat de tanarul Ciprian Soptica: daca literatura SF mai are potentialul de a determina fenomene majore in planul politico-sociel, Roberto, prietenul obisnuit al Clubului Unesco Quasar, i-a raspuns afirmativ. Acest raspuns minimal a fost completat de Alexandru Mironov, spunand ca lumea s-a schimbat fundamental odata cu universul anticipat de romanele lui Jules Verne si ca de facto, noi traim intr-o lume creata de imaginarul stiintifico-fantastic al societatii, prin tehnica, stiinta, internet etc.

Apoi a fost prezentata revista botosaneana Sci-Fi Magazin de catre George Lazar, care a specificat problemele legate de difuzarea revistei si de managementul cultural defectuos al literaturii SF din Romania. Revista este mentinuta in viata de bunavointa unui grup de iubitori de SF: Catalin Moraru, Corneliu Rusu si Iulian Coneac.

In ceea ce priveste imaginea SF-ului romanesc in critica literara actuala, Lucian Merisca si George Ceausu propun o dezbatre critica a Istoriei Critice a Literaturii Romane a lui Nicolae Manolescu, sub tema Lista lui Manolescu, Sf-ul romanesc intre existenta si non existenta. Acest subiect a starnit reactii acide, argumentul pro SF al lui George Ceausu este reprezentat de un atac asupra tezei propuse de Manolescu, prin care acesta sustine ca nu exista SF in Romania, mai ales dupa 1990. Se aduce in discutie o paralela in favoarea SF-ului intre tomul lui Manolescu si Istoria Anticipatiei Romanesti a lui Mircea Oprita, aparuta la editura ieseana FeedBack.


Dupa o pauza de cafea, in care ne-am adaptat la Noile Media, incercand sa conectam un laptop la un LCD, la care am primit sprijinul reprezentantului M.L.R. Catalin Mihai Stefan, Alexandru Mironov a tinut sa ne prezinte un filmulet despre schimbarile spectaculoase din punct de vedere tehnico-stiintific, care vor avea loc in urmatorii ani, The Next Generation - Atlantykron 2008.






Marian Coman a prezentat cartile Editurii Tritonic si a facut apel la cei de fata sa cumparam carte SF, pentru ca numai in acest fel pot supravietui scriitorii si editurile care ii promoveaza.


A urmat momentul lui Dan Dobos, care si-a prezentat cartea Abatia, pentru care a primit premiul I Vladimir Colin, 2006, dupa care a vorbit despre cum este cu putinta ca un scriitor de Literatura SF sa se intretina din vanzare de carte, atata timp cat in Romania scriitorul este ancorat in contextul unui Day Time Job si despre cum este vazut SF-ul din punctul de vedere al scriitorului profesionist.


Discutiile l-au determinat pe Alexandru Mironov sa ne prezinte Mileniul Project, prin care ne-au fost relatate ultimele noutati in ceea ce priveste viitorul tehnico-stiintific al omenirii.

VIRTUAL SCIENCE


de Ciprian Iulian Soptica si Radu Vasile Chialda

Continue..

Filed Under: , ,