Am debarcat în „dulcele târg al Ieşilor” pe la şase dimineaţa, într-o luni prea răcoroasă chiar şi pentru un sefist venit la o manifestare intitulată „Scenarii catastrofice şi eroi salvatori”, pregătit aşadar să facă faţă stihiilor. M-a înşfăcat îndată Mircea Nanu-Muntean, de la Suceava (semnalmente: doi pe doi, barbă albă, ţinută neagră), marcând astfel începutul a ceea ce sunt sigur că va fi o frumoasă prietenie, vorba lui Bogart, şi o colaborare rodnică. M-a dus la Muzeul Literaturii (pentru cazare, încă nu sunt pregătit să intru în posteritate), iar după prânz şi îmbrăţişarea de bun sosit preşedintelui George Ceauşu („Ia să te văd! Ca de obicei, nebărbierit, dar simpatic!”), am intrat în programul celei de-a doua dintre Zilele Quasar.

Ce pierdusem, nefiind prezent duminică? Conferinţa „Eroi ai zilelor noastre” – cu Mihai Pricop, Radu Vasile Chialda, Ciprian-Iulian Şoptică şi Mircea Nanu-Muntean, dezbaterea: „Scufundarea Japoniei, un film vizionar?”, apoi încă o discuţie – „Star Wars, Star Trek şi alte stele”, despre filmul SF şi F, organizată de Vlad Frânghiu şi Marian-Mina Mihai.

Mi-am şters însă lacrimile de necaz şi m-am avântat în programul celei de-a doua şi a treia zile, numai momente unul şi unul, puse la cale de către inimoşii membri ai Clubului UNESCO Quasar. N-am să vă prezint programul detaliat, fiindcă găsiţi tot ce vă interesează aici. Au fost dezbateri, schimburi de idei care s-au transformat nu o dată în adevărate schimburi de focuri (iar cei din public nu s-au trântit la pământ, ci au scos şi ei pistoalele), au fost arte plastice, scenarii, muzică şi dans. S-au lansat reviste, cărţi, au cuvântat personalităţi ale criticii literare şi ale cercetării ştiinţifice. Prin încăperile şi sălile dedicate manifestărilor, s-au perindat scriitori, ozeneuri, neobositul Alexandru Mironov şi captivantele sale prelegeri despre lume, copii geniali, vârstnici entuziaşti, sefişti care nu-şi mai amintesc ce este somnul şi frumoase sefiste.

Despre realizările în domeniul SF au cuvântat, pasându-şi, împrumutându-şi şi uneori furându-şi unul altuia cuvântul, Cornel Secu (din partea „Helionului” timişorean), Mircea Nanu-Muntean (din partea clubului sucevean „Cygnus-Quasar”), Dănuţ Ungureanu (din partea Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy). Atmosfera a fost una extrem de relaxată şi ăsta e încă un lucru pentru care trebuie să le mulţumim organizatorilor, care n-au lăsat nicio clipă să se întrevadă bătaia de cap din culisele unei asemenea manifestări, înşirate pe trei zile. A fost vorba, la urma urmei, de întâlnirea unor prieteni pe viaţă, de bucuria navigării prin mările şi oceanele pasiunilor comune, cu escalele fascinante ale descoperirilor şi redescoperirilor, ale invenţiilor imaginaţiei şi reinventării vârstelor tinereţii.

Ei, şi după ce-am trăit povestea Zilelor Quasar, am încălecat pe şaua unui tren de noapte şi am revenit la Bucureşti. Să aveţi zile cât mai sefe!

Dănuţ Ungureanu

Unele paradoxuri ale (post)postmodernului Lucian Merişca

de Adrian Marin

Recent, am avut ocazia sa citesc un volum de proza, un meta-roman de tip "1001 de nopti", semnat Lucian Merişca. Mã refer la cartea acestuia, Vincent & Karlenstein. Moarte bunã, copii!, apãrutã la Editura Bastion. Umor, horror şi SF, iatã o mixturã greu de gãsit dar şi la fel de greu digerat. Totul dupa o reteta post-postmoderna neomologata. Desigur cã nu orice cititor neavertizat poate îngurgita, sã mi se ierte limbajul digestiv, un asemenea amestec literar. Totuşi, Lucian Merişca a reuşit sã obţinã un compus excelent. Un fel de ghimbir literar, piperat, iute si dulce in acelasi timp. În ceea ce mã priveşte, voi încerca mai departe sã discut un pic nu atât produsul în sine, rezultat al reţetei scriitorului, cât sã ghicesc mai degrabã care au fost unele din intenţiile acestuia. Disimulate în text, dar şi mai mult aiurea, în afara acestuia, printre randuri sau chiar in spatele lor. Oricum, nici o discuţie în preajma unui text nu se poate substitui lecturii acestuia. Iar textele lui Lucian Merişca din acest volum nu sunt deloc lipsite de cele mai tari condimente şi mirodenii ale literaturii recente.

În urma contactului direct cu scriitura autorului ieşean şi, totodatã, cu ajutorul unui scurt ocol prin canoanele teoretizãrii SF-ului, dar şi prin alte locuri mai mult sau mai puţin obscure, am ajuns la o concluzie paradoxalã. Pe scurt, ca sã anticipez, Lucian Merişca este postmodern prin scriiturã, dar şi oarecum împotriva curentului respectiv, lucru vizibil si prin ambiţiile sale mãrturisite prin alte pãrţi.

Fie de catre critici, fie de catre unii autori consacraţi, Lucian Merişca a fost comparat cu o mulţime de figuri ale literaturii. Ceea ce aratã cã este, spre lauda acestuia, greu de clasat, adicã de îmbalsãmat. De pildã a fost apropiat de Jonathan Swift, Lewiss Carroll, Gabriel Garcia Marquez, Stephen Baxter ş.a. Eu însã l-aş compara un pic cu regizorul şi scriitorul Tim Burton. Poate prin bizareria transgresiunii graniţelor dintre umor şi horror, ori prin reluarea în cheia parodicã a clişeelor din SF (ca în Mars attacks!). Totuşi, în primul rând am recunoscut câteva trãsãturi ale unui personaj simpatic dintr-un scurt-metraj al lui Tim Burton, Vincent (1982). Comicul acelui filmuleţ provine din aspiraţia unui bãieţel pe nume Vincent Maloy de a fi precum actorul Vincent Price. Adicã, de a trãi ca în lumile sumbre imaginate de Edgar A. Poe. Doar cã realitatea nu prea se conformeazã reveriilor sale întunecate… Şi mai trebuie sã recunosc cã unele „scene tari” din volumul lui Lucian Merişca sunt demne, prin sadismul acestora, de scenariul unui film precum Saw!

Este caracteristic scriturii postmoderniste sã refuze, dintr-o mare incredulitate (scepticismul e ceva mai complex!), orice formã de convenţie, meta-narativã ori moralã. Pe de altã parte stilul, manierismul literar, şi ne gândim la semnificaţia adusã de R. Hocke celui din urmã termen, au prioritate în faţa conţinutului propriu-zis. Lucian Merişca în schimb vâneazã şi altceva. Şi anume salvarea unui conţinut, a unui real. Vom vedea imediat.

Dar sã evidenţiem un pic câteva repere teoretice ale postmodernismului, necesare aici. Textul postmodern nu se vrea o reprezentare criticã a realitãţii. El are o tendinţã catastroficã, a prãbuşirii (şi nu învãţãm noi încã de la naştere mai întâi cãderea, cum ne-a arãtat G. Durand?) şi a autodezvãluirii sale ca simplu simulacru. Idee care, dupã ce a fost „suptã” de la Philip K. Dick, a fost exploatatã maximal de Jean Baudrillard, asupra cãruia vom insista puţin, sper cu folos. Acesta vorbeşte despre patru faze succesive ale perspectivei asupra imaginii, începând cu reflectarea unei realitãţi profunde, şi terminând apocaliptic cu situaţia în care aceasta nu mai întreţine nici un fel de raport cu nici un fel de realitate. Imaginea nu-şi este decât propriul simulacru pur. Aceastã situaţie reflectã faptul transmigraţiei de la semnele care disimulau totuşi ceva (o teologie a adevãrului, a secretului) la cele care disimuleazã faptul cã nu mai existã nimic. Recunoaştem uşor nihilismul din spatele acestei fenomenologii a simulacrului. În lipsa unui real, Baudrillard preferã sã vorbeascã despre un hiperreal. Ce se petrece de fapt la Lucian Merişca? Discursul sãu scriitoricesc trãdeazã atingerea acestei fenomenologii a simulacrului. Pastişele, clişeele SF-ului, une ecriture schizophrenique, mozaicul narativ ne dezvãluie prezenţa postmodernismului. Şi totuşi…Lucian Merişca a propus un concept mult îndepãrtat, nu şi formal, de acela al hiperrealului baudrillardan, cel de postrealitate. Postmodernismul respinge prezenţa tutelarã a autorului. Lucian Merişca încearcã, pe de altã parte, sã salveze autorul, fie şi prin procesarea realitãţii cu scopul „obţinerii unui mesaj estetic personalizat (sublinierea mea - A.M.)”. Îndepãrtarea lui Lucian Merişca de principiul postmodernist al penuriei de realitate se face simţitã chiar în miezul crezului sãu estetic.

Aş mai adãuga cã umorul negru practicat de Lucian Merişca ascunde mult mai mult decât, sã zicem, dorinţa de a face haz de necaz. Ascunde vechea noastrã angoasã metafizicã, cea a conştientizãrii trecerii timpului, a vecinãtãţii morţii. Întâlnim deseori la autor o ciudatã thanatofobie care tinde sã împrumute masca thanatofiliei. Şi spune un personaj undeva cã veselia este de fapt „o tristeţe disperatã”. Simţim o prea mare sinceritate în textele lui Lucian Merişca ce ne cere sã gândim gândul personajului ca fiind de asemenea şi unul intim creatorului. Care personaj este si el un autor... Iar autorul, este si el un personaj...

Revenind iarãşi la Baudrilliard, vedem cum acesta face câteva comentarii în marginea prezenţei unui loc „infestat” de imaginile-arhetip ale copilãriei, şi anume Disneyland-ul Americii. Acesta nu este decât un „joc de iluzii şi fantome”, un loc creat pentru a regenera ficţiunea realului, ne avertizeazã Baudrillard. Mai mult, nu ne mai este dat sã regãsim nici cea mai mãruntã formã de nostalgie pentru inocenţa pierdutã a imaginarului copilãriei. Cãci, Disneyland-ul nu mai gãzduieşte decât un imaginar debil, de o „degenerescenţã infantilã”. De fapt, cum altfel aş putea sã înţeleg, fãrã reacţii adverse, acel „Moarte bunã, copii!” din titlul cãrţii?…

Ar mai fi ceva. Nu ştiu dacã Lucian Merişca şi-a propus vreodatã sã-şi vindece cititorii de unele „boli”, precum credulitatea excesivã sau lipsa de interogaţie metafizicã, prin textele sale. Dar mi-e clar cã acestea pot avea un sens terapeutic ascuns. Desigur, acest gând al meu îşi trage seva tot dintr-o altã realizare a autorului. Am în vedere lansarea şi aplicarea concretã de cãte acesta a unui termen neconvenţional, acela de metafizici practice.



Unele referinţe livreşti:



a. Baudrillard, Jean – Simulacru şi simulare, Ideea Design & Print Editurã, Cluj, 2008

b. Opriţã, Mircea – Istoria anticipaţiei româneşti, Editura Feed Back, Iaşi, 2007

c. The Cambridge Companion to Science Fiction, Edited by Edward James and Farah Mendlesohn, Cambridge University Press, 2003

de Gina Popa, Evenimentul

Colocviul de literatură science fiction, fantastică şi de avangardă "Iaşi 600 & Quasar 30", organizat de Clubul UNESCO "Quasar" în parteneriat cu Primăria Iaşi, Muzeul Literaturii Române şi Casa de Cultură a Studenţilor, s-a încheiat ieri, la "Pod Pogor", după trei zile de dezbateri. Printre invitaţii de onoare s-au numărat şi anul acesta scriitorii Roberto Quaglia (Italia), vicepreşedinte al Societăţii Europene de Science Fiction, Alexandru Mironov şi Florin Gheorghiţă. "Quasarul este un cenaclu cu veleităţi, o adunare foarte intelectuală. Sînt oameni culţi, care pot oricînd să vorbească şi despre Shakespeare, şi despre ştiinţă", apreciază Alexandru Mironov. Scriitorul lucrează în prezent la o carte despre "cele mai sensibile şi misterioase domenii ale ştiinţei, de la mecanică cuantică, universuri paralele, la termodinamică şi altele", în care îmbină ştiinţa cu imaginaţia: "Am fost la peste o sută de congrese ştiinţifice şi cred că savanţii sînt cu mult înaintea scriitorilor SF".

Printre temele abordate în aceste zile au fost "Noile modele ale Universului", "De la Iaşul ficţional la alte Românii şi Europe", dar şi "Lista lui Manolescu: SF-ul românesc între existenţă şi neant" sau "Realităţi şi mituri româneşti şi europene". Programul a fost completat de o întreagă serie de lansări de carte, volume recent apărute la editurile "Princeps Edit", "Cibela", "Tritonic", "Junimea", "Media Tech" şi "Cronica", dar şi de un cenaclu-concurs: "Noaptea textelor SF şi F". "Cenaclul a cunoscut un reviriment după ce l-am mutat la Pod Pogor, unde spaţiul este mai încărcat de simboluri literare, dar şi după ce Radu-Vasile Chearda a făcut un blog al Clubului UNESCO Quasar, care a avut într-un timp scurt aproape 20.000 de accesări", ne-a spus coordonatorul "Quasar", George Ceauşu.

Cei aproximativ 15 membri ai cenaclului se întîlnesc sîmbăta, între orele 11 şi 13, la "Pod Pogor". Un supliment literar SF, cu apariţie lunară, al revistei "Opinia Veche" redă aspecte ale activităţii clubului fondat pe 25 februarie 1979, la Iaşi.

Simbata, 6 iunie, in jurul orei 10.00 A.M. la Galeriile “Pod-Pogor” de la Muzeul Literaturii Române din Copou, Iasi a debutat cea de-a doua zi dedicata aniversarii celor 30 de ani de existenta ai cenaclului iesean Quasar.

Primul a luat cuvantul domnul George Lazar oferindu-ne detalii interesante despre evolutia revistei Sci-fi magazin plus ceva informatii din interior despre munca redactionala si contractarea drepturilor de autor si ajungand pina la identificarea factorilor ce au contribuit la inchiderea prematura a revistei. Am retinut ca drepturile de autor pentru povestiri nu sunt chiar imposibile, se invart in jurul sumelor de 50-100 de dolari, insa un impediment demn de luat in seama este modalitatea de plata a acestora, pentru ca fiecare posibilitate de tranzactie existenta necesita achitarea unui comision considerabil. Pina la urma s-a aflat de Pay pal si s-a trecut la folosirea acestuia, sistem ce percepe un comision de doar 1 dolar pe tranzactie. Primul numar a fost tiparit intr-un tiraj de 10.000 de exemplare, ulterior aceasta cifra scazand pe la numarul 3 in jurul a 8.000 de exemplare. Datorita decalajului existent intre perioada de publicare si perioada in care au inceput sa vina retururile, abia cam pe la publicarea numarului 4 s-a observat ca treaba nu e tocmai in regula si a inceput sa se scada din tiraje ajungandu-se la revista numarul 12 la vanzari de 600 de numere (informatie modificata ulterior – eu scrisesem ca a existat un tiraj de 600 de copii, dar de fapt era vorba de vanzari). Per total revista a cauzat pierderi de 25.000 de euro. De remarcat ca au existat si circa 250 de abonamente. Una dintre cauzele declinului revistei a fost identificata ca fiind un sistem precar de distributie si probabil o proasta expunere a revistei la chioscurile si standurile de presa.

A continuat George Ceauşu ce ne-a impartasit parerea lui despre cartea lui Roberto Quaglia, “11 Septembrie. Mitul”. A intervenit si autorul, au fost si intrebari din public, interventii ale domnului Alexandru Mironov, insa scriitorul a fost destul de zgarcit cu detaliile invitandu-ne mai in gluma, mai in serios, sa apelam cu cea mai mare incredere la carte pentru eventualele intrebari sau supozitii personale despre evenimentele in cauza. Interesant de adaugat ca volumul de fata a fost construit exclusiv pe materiale si informatii disponibile online.

Discutia a alunecat usor spre expunerea unor opinii interesante ale lui Alexandru Mironov, parand destul de optimist in estimarea sa ca in cel mult 30 de ani industria de carte se va muta cu bagaje cu tot in formatul electronic.

Un subiect care a incins atmosfera a fost prezenta sumara a informatiilor despre scriitorii de science-fiction romani din “Istoria critica a literaturii romane” a domnului Nicolae Manolescu. Scriitori si oameni de cultura romani ca Ion Hobana, Constantin Ciopraga sau Vladimir Colin sunt trecuti cu “brio” cu vederea. In final s-a vehiculat ca de fapt volumul de fata nu este o istorie a literaturii romanesti ci mai degraba o privire critica din perspectiva personala si se face prea mare “tam-tam” pe informatiile (lipsa) din volumul de fata.

A mai existat o perioada in care domnul Alexandru Mironov a prezentat cateva informatii si un videoclip (cu multe vizualizari/hit-uri) de pe Youtube legat de tabara de vara Atlantykron, insa nu neaparat dedicat prezentarii ideii din spatele taberei, ci mai degraba a urmarit o serie de informatii statistice de nivel global de genul “stiati ca”…

As mai remarca discursul lui Dan Dobos, in care ne-am lovit de aceeasi problema (vesnica) a distributiei la nivel national, dezvaluindu-ne ca se afla in plin proces de creatie a unei noi serii de romane plasate in secolul 22. De remarcat ca de refuzul si implicit imposibilitatea de a fi publicat s-a lovit si in strainatate, Barbara Bova, sotia cunoscutului Ben Bova trimitandu-i un mail in care il anunta ca in situatia de fata o publicare a unui strain ar insemna un risc pe care nimeni nu doreste sa si-l asume din moment ce ar urma sa concureze cu premianti sau nominalizati Hugo si Nebula. Din ce povestea domnia sa, Kevin J. Anderson unul dintre coautorii continuarilor Dune are o intreaga echipa de lucru in spate el intervenind doar cu ideile si o eventuala schimbare in intriga, fiind un scriitor in adevaratul sens al cuvantului, pentru ca reuseste sa se intretina (si nu numai pe el) din vanzarile lucrarilor sale . Din acelasi motiv că la noi, la momentul de fata, nu exista un scriitor de sf care sa traiasca exclusiv din scrierea lui, fara a mai fi nevoit sa presteze si alte munci, Dan Doboş nu a impartasit optimismul lui Marian Coman in privinta directie ascendente din ultima perioada a science-fictionului romanesc. Idee a lui Marian Coman, cu care de altfel am fost si eu de acord, ce punea in evidenta cresterea semnificativa a anului trecut in ceea ce priveste volumele sf publicate cu autori romani si implicit acesta declarandu-se optimist in privinta evolutiei de acum incolo a science-fictionului romanesc.

Amabil, Marian Coman mi-a mai indicat prezenta unor personalitati ca Dan Popescu, Vlad Franghiu, Traian Badulescu, Nick Sava ce a si prezentat un volum fantasy autohton “În căutarea lui Harap-Alb/Un joc” ( mai multe detalii aici) plus multi altii. Eu m-am oprit cu participarea la jumatatea zilei cand s-a luat pauza si am incheiat zilele Quasar la o şueta cu Ciprian Mitoceanu.

Aveti mai jos o serie de imagini, facute de data aceasta cu un aparat foto, unele iar de o calitate relativ mai slaba datorata necunostintei mele in ceea ce priveste setarile aparatului in cauza. Setul e ceva mai mare, multe picand insa la montaj . Domnul Traian Badulescu am vazut ca dispunea de ceva performant si a tot “clipocit” din obiectiv asa ca este posibil ca in curand pe web sa apara si instantaneele dumnealui. Si din zilele trecute mai puteti gasi o serie de imagini postate “la cad” si pe blogul cenaclului Quasar.

de LASCU BOGDAN

Eveniment : Colocviul de Fantastic, SF si Avangarda „Iasi 600 + Quasar 30”

Sirul evenimentelor (partiale) : Eu am reusit sa ajung in Iasi cam in jurul orei 13.00. Dupa vreo 2 ore de bantuit prin librarii, unde am gasit (aproape) tot ce imi doream si o perioada de odihna la o terasa, aflat intr-o mica intarziere datorita traficului “nebun” am parcat rapid in spatele “Universitatii Al. I. Cuza”.

Prima lovitura. Planetariul de care stiam eu, se dovedeste de fapt un turn cu apa aflat in plin proces de renovare. Intru-n panica. Totusi ma calmez, trag aer in piept, si incep sa intreb in stanga si in dreapta pina ajung la usa cu pricina. O usa proaspat lacuita, frumoasa, si semnalizata cu “planetariul” de rigoare. Uff..respir usurat. Am ajuns. E fara 10. Stau bine! Deschid usa. Si stupoare, vraf peste gramada scaune, fotolii inghesuite unele peste altele si o scara de trei trepte spre o usa metalica inchisa. Nici tipenie de om. Liniste mormântală…Okkk.. O luam de la capat. Incep sa intreb iar. Aici e planetariul?. Aici e!No, bun. Hai sa fac macar poze sa se vada ca am ajuns. Incep sa focalizez. O poza in interior. Hopa, un nene urca cele trei scari. Aici e? AICI E domle! Daaaa.. I made it! Doar ca e cam fara 5 si in afara de domnul care se ocupa de Planetariu nimeni. Nu-i bai, socializez. Daca l-au anuntat, cum zice el, tre` sa vina! Numai ce apare un domn in varsta. Simpatic cand da ochii de masinaria Planetariului si incepe sa-mi sopteasca, pe un ton destul de alert, “mici confidente” despre submarinele rusesti, Triunghiul Bermudelor si alte cateva posibile conspiratiuni.

Opaaa! A intrat Lucian Merisca. Facem cunostinta. Foarte amabil. A auzit de “Cititor sf” . Mai apar si altii. Fac cunostinta in continuare. Mai uit din nume (cam asa mi se intimpla la prima vedere). Apare si domnul George Ceasu. Si restul bucurestenilor, Ovidiu Petcu si Adrian Taracila. Gata cu pozele si socializarea. Preia cuvantul Lucian Merisca. Ne arata primul almanah sf din Romania editat de cei de la Quasar. Si ultima isprava notabila a cenaclului, intamplator ii apartine. Este vorba de prezenţa domniei sale in antologia “The SFWA European Hall of Fame: Sixteen Contemporary“, editura Tor Books, cu o povestire pe care o gasiti si in volumul sau de la Bastion, “Vincent & Karlenstein: Moarte bună, Copii!”. Gata cu introducerea! Incepeee! Se sting luminile. Profesorul proiecteaza planetele, inclusiv Pamantul, si incepe sa ofere detalii: traiectorii, miscari, distante, marimi… Apar si simbolurile astrologice ale zodiacului. Interesant. Si la un moment dat, boooom. Plafonul se umple de stele. De departe cea mai fascinata scena. Se ofera explicatii despre constelatii, stele, Carul Mare, Carul Mic, Steaua Polara ( dupa ea aflam nordul!), si lectia continua… La un moment dat ne oprim totusi si domnul Ceasu da tonul curiozitatilor cerand mai multe detalii despre gauri negre, despre timpul finit sau infinit al galaxiei in care ne aflam si o serie de alte subiecte interesante la care domnul Petcu, pe linga profesorul Planetariului, pare foarte bine informat si puncteaza de fiecare data.

Se termina. Aplauze pentru efortul profesorului. Plecam inspre Casa de Cultura. Oare unde o fi Marian Coman ca am auzit ca a ajuns?! Ei bine, e in sala de la Casa de Cultura. Sala Azur, loc vechi de intalnire al Quasaristilor. Ne salutam, intram in vorba. Aflu motivul pentru care nu a ajuns la Planetariu. Nu a reusit sa gaseasca sala cu pricina . Discutam si ne indreptam spre Sage Cafe pentru o alta activitate pe ordinea de zi. Ne asezam la o masa, mai impartasim impresii. Apare lumea.

Marian Coman are de citit. Ne asezam, si ascultam. Scurta agitatie. A ajuns Roberto Quaglia, presedintele Societatii Europene de SF. Termina Marian de citit un fragment din reusitul roman “Testamentul de Ciocolata”. In scurt timp apar si intrebarile pentru Roberto Quaglia, dupa ce in prealabil ne-am lamurit ca erotismul de ocazie ce apare in lucrarea lui Coman este unul util scrierii. Aflam ca rusii o duc foarte bine cu scriitorii de sf. E normal au tiraje de zeci de mii de carti si o piata pe masura. Si ucrainienii publica tot pentru piata rusa. Sergey Lukyanenko e milionar, nu numai popular. Nu prea ajung romanii la Eurocon. Cand vine unul-doi, cind vin in gasca. Premiile Eurocon sunt mai mult de incurajare (na`, ca am intuit bine). Da, ce se intampla cu lesii de nu se mai aude nimic de ei? Ei, sa nu le ducem noi de grija ca urmatorul Eurocon e la granita a trei state, Cehia, Slovacia si Polonia. SMaine se va vorbi si de ultima creatiei a lui Roberto Quaglia,”11 Septembrie. Mitul”, editura Stefan, 2008.

Pauza de masa. Eu ma retrag de tot si abia astept sa vad ce ne rezerva ziua de maiine.

Si mai jos aveti citeva imagini. Scuzati calitatea imaginilor, nu am estimat bine timpul si nu am mai reusit sa fac rost de un aparat foto si prin urmare am apelat la “giga”pixelii telefonului.

de BOGDAN LASCU