Clubul "Quasar" a aniversat 30 de ani

marți, 16 iunie 2009


de Gina Popa, Evenimentul

Colocviul de literatură science fiction, fantastică şi de avangardă "Iaşi 600 & Quasar 30", organizat de Clubul UNESCO "Quasar" în parteneriat cu Primăria Iaşi, Muzeul Literaturii Române şi Casa de Cultură a Studenţilor, s-a încheiat ieri, la "Pod Pogor", după trei zile de dezbateri. Printre invitaţii de onoare s-au numărat şi anul acesta scriitorii Roberto Quaglia (Italia), vicepreşedinte al Societăţii Europene de Science Fiction, Alexandru Mironov şi Florin Gheorghiţă. "Quasarul este un cenaclu cu veleităţi, o adunare foarte intelectuală. Sînt oameni culţi, care pot oricînd să vorbească şi despre Shakespeare, şi despre ştiinţă", apreciază Alexandru Mironov. Scriitorul lucrează în prezent la o carte despre "cele mai sensibile şi misterioase domenii ale ştiinţei, de la mecanică cuantică, universuri paralele, la termodinamică şi altele", în care îmbină ştiinţa cu imaginaţia: "Am fost la peste o sută de congrese ştiinţifice şi cred că savanţii sînt cu mult înaintea scriitorilor SF".

Printre temele abordate în aceste zile au fost "Noile modele ale Universului", "De la Iaşul ficţional la alte Românii şi Europe", dar şi "Lista lui Manolescu: SF-ul românesc între existenţă şi neant" sau "Realităţi şi mituri româneşti şi europene". Programul a fost completat de o întreagă serie de lansări de carte, volume recent apărute la editurile "Princeps Edit", "Cibela", "Tritonic", "Junimea", "Media Tech" şi "Cronica", dar şi de un cenaclu-concurs: "Noaptea textelor SF şi F". "Cenaclul a cunoscut un reviriment după ce l-am mutat la Pod Pogor, unde spaţiul este mai încărcat de simboluri literare, dar şi după ce Radu-Vasile Chearda a făcut un blog al Clubului UNESCO Quasar, care a avut într-un timp scurt aproape 20.000 de accesări", ne-a spus coordonatorul "Quasar", George Ceauşu.

Cei aproximativ 15 membri ai cenaclului se întîlnesc sîmbăta, între orele 11 şi 13, la "Pod Pogor". Un supliment literar SF, cu apariţie lunară, al revistei "Opinia Veche" redă aspecte ale activităţii clubului fondat pe 25 februarie 1979, la Iaşi.


Labels: ,

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu